Fumul amenințărilor cu un război comercial mondial ascunde izbucnirea unui război valutar. Pe Mario Draghi de la BCE îl supără un euro puternic, iar Banca Japoniei trebuie să acționeze contra aprecierii yenului. Lui Trump îi convine deprecierea dolarului

Știrea a fost publicată miercuri, 7 martie 2018, 22:40 în categoria

Fumul ameninţărilor cu un război comercial mondial ascunde izbucnirea unui război valutar. Pe Mario Draghi de la BCE îl supără un euro puternic, iar Banca Japoniei trebuie să acţioneze contra aprecierii yenului. Lui Trump îi convine deprecierea dolarului Schimbul tot mai intens de amenințări cu protecționismul economic între SUA și restul lumii, care alimentează  teama că va izbucni un război comercial mondial, trage în jos dolarul, cea mai puternică armă comercială a Washingtonului, încurcând planurile Băncii Centrale Europene și ale Băncii Japoniei.

Analiștii se tem că fumul retoricii protecționiste ascunde premisele unui război valutar. Dolarul slab îi ajută pe producătorii americani care exportă și erodează competitivitatea produselor exportate de fabricile europene și japoneze. Strategii de la Deutsche Bank apreciază că euro va continua să crească semnificativ în raport cu dolarul în acest an.

Amenințările cu un război comercial au efecte pe piețele financiare. Yieldurile obligațiunilor guvernamentale ale țărilor din zona euro au scăzut ieri din cauza îngrijorărilor că o posibilă decizie a SUA de a impune tarife de import pentru produsele europene ar putea împiedica planurile Băncii Centrale Europene de a retrage stimulentele cu care a protejat de criză economia regiunii, scrie Reuters. Aceste temeri au alimentat cererea pentru active sigure.

„Teama piețelor este că un război comercial mondial  poate eroda creșterea economică în Europa, iar dacă creșterea este mai slabă se majorează riscul de recesiune. În aceste condiții, BCE ar putea fi forțată să încetinească  ritmul retragerii stimulului“, apreciază Pascal Segesser, analist la DZ Bank.

Temerile că va izbucni un război comercial au fost acutizate de plecarea lui Gary Cohn, consilier economic de top al președintelui american Donald Trump, din cauza insistenței lui Trump de a suprataxa produsele europene. După demisia lui Cohn, Washingtonul  a anunțat planuri de reevaluare a investițiilor Chinei în SUA și de a extinde tarifele de import. Observatorii cred că plecarea consilierului va da avânt forțelor protecționiste din administrația lui Trump, care a anunțat că va suprataxa oțelul și aluminiul.

BCE se va întâlni astăzi într-o ședință de politică monetară. Strategii de la Commerzbank cred că demisia lui Cohn crește probabilitatea ca banca centrală a zonei euro să adopte un mesaj mai relaxat în ceea ce privește retragerea stimulentelor. Dacă economia își păstrează energia cu care a înaintat anul trecut, este de așteptat ca BCE să-și termine programul de achiziții de active de 2.550 miliarde de euro la sfârșitul anului, încrezătoare că inflația va începe să urce ușor.

Perspectivele de creștere sunt bune și pentru zona euro, și pentru SUA. Însă pe președintele BCE Mario Draghi îl sperie evoluția cursului de schimb euro/dolar. Un euro puternic face importurile mai ieftine, ceea ce presează în jos prețurile de consum și face mai greu pentru BCE să-și atingă țintele de inflație.

Mai mulți analiști intervievați de Reuters estimează că dolarul se va retrage și mai mult anul acesta, făcând loc pentru ascensiunea euro. Ei cred că va fi nevoie de cinci sau mai multe creșteri de dobândă din partea Rezervei Federale americane pentru ca dolarul să primească sprijin solid. După ce și-a pierdut 10% din valoare față de euro anul trecut, dolarul a înregistrat în februarie cel mai bun sprint de după noiembrie 2016, energizat de aștep­tările că Fed va majora dobânda de politică mone­tară mai degrabă de patru ori anul acesta decât de trei ori. Însă, de la începutul anului dolarul a pierdut 2% din valoare. Scăderea din 2018 va reflecta, printre altele, faptul că Washingtonul se va împrumuta mai mult pen­tru a-și finanța majorările de cheltuieli și reducerile de taxe.  Strategii de la Deutsche Bank cred că euro se va aprecia considerabil anul acesta în raport cu dolari. Ei spun că dezechilibrele de cont curent din relațiile dintre cele două părți favorizează creșterea euro și scăderea dolarului. Deficitul de cont curent este în general negativ pentru cursul de schimb al monedei țării care îl are. Analiștii estimează că la finalul actualului trimestru euro se va tranzacționa cu 1,22 dolari pe unitate, iar la sfârșitul anului cu 1,28 de dolari pe unitate.

Ieri, dolarul plana în jurul minimului ultimelor 14 luni față de yenul japonez, complicând planurile Băncii Japoniei de a impulsiona economia. Shuli Ren, analist Bloomberg, crede că din această cauză de pe frontul japonez va veni o surpriză - un conflict valutar major. Norihiro Takahashi, președintele Fondului de investiții pentru pensii al guvernului nipon,  a caracterizat planurile lui Trump de a crește tarifele de import ca „spectacol“ pentru fanii săi și a descris, într-un interviu pentru The Wall Street Journal, activele americane ca nemaifiind scumpe. Bogdan Cojocaru

Afirmațiile reprezintă o schimbare față de poziția avută în decembrie, când cel mai mare fond de pensii din lume și-a redus expunerea la activele străine. Comentariile lui Takahashi ar putea fi caracterizate ca o exprimare mascată a nemulțumirii față de un yen puternic. Moneda japoneză a crescut cu 6,6% față de dolar anul acesta. Pentru un investitor nipon, în special titlurile americane de trezorerie ar putea să pară mai atractive din punctul de vedere al prețului decât erau în decembrie.

În teorie, în Japonia de politica valutară este responsabil ministerul de finanțe. În practică, organismele guvernamentale ca Banca Japoniei și Fondul de investiții își coordonează acțiunile. Spre exemplu, în octombrie 2014, în aceeași zi în care banca centrală și-a extins politica monetară Fondul de investiții a adoptat „noua politică privind mixul de active“ prin care instituția și-a majorat expunerea la obligațiuni străine. Banca centrală are toate motivele să slăbească yenul. Veniturile companiilor japoneze sunt foarte ciclice. Cele mai mari dintre companii își obțin aproape 40% din venituri pe piețe externe. Întărirea yenului poate face ca acțiunile să scadă, erodând consumul și împingând economia înapoi în deflație. Indicele cotațiilor de pe bursa de acțiuni de la Tokyo este cu mai mult de 10% sub maximul atins în ianuarie. Indicele inflației (care exclude prețurile alimentelor) s-a situat la 0,9% în ianuarie, departe de ținta băncii centrale de aproape 2%. Cu 40% din obligațiunile guvernamentale deja în posesia sa, banca centrală a Japoniei rămâne  fără muniție în lupta cu deflația. Vremurile grele cer măsuri disperate. Banca centrală poate slăbi yenul cumpărând obligațiuni guvernamentale americane. Board-ul băncii se va reuni joi și vineri. Nu este exlus să dezlănțuie un șoc pe piețe, spune Shuli Ren.

Creșterea yenului din ultima vreme arată cum unii din investitorii de pe piețele valutare se pregătesc de un război comercial. Alții preferă să-și reducă expunerea la monede.

„Monedele pot fi obiecte foarte mici, dar foarte ascuțite. O expunere mică la ele poate avea un impact uriaș“ spune Gene Tannuzzo, analist la Columbia Threadneedle Investments. Firma sa și-a redus total“, pentru prima dată, expunerea la dolarul canadian și peso-ul mexican.



0 comments :

Trimiteți un comentariu