Evaluare națională 2013 - rezultate: Promovabilitate de 77,16% la evaluarea națională

Știrea a fost publicată sâmbătă, 29 iunie 2013, 18:15 în categoria

Evaluare naţională 2013 - rezultate: Promovabilitate de 77,16% la evaluarea naţională Promovabilitatea la examenele de la evaluarea națională din acest an a fost de 77,16%, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre elevii care au susținut probele, au declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Educației.

Potrivit surselor citate, la

evaluarea națională

din acest an au obținut note mai mari sau egale cu cinci 77,16% dintre elevii care au susținut probele la Limba română, Matematică și limba maternă. În 2012 au obținut note de promovare 66,21% dintre elevii care au participat la evaluarea națională.

"Spre deosebire de anul trecut, în acest an subiectele au fost calibrate corect, adică de nivel mediu plus. Notele sunt distribuite corect pe curba lui Gauss", au mai spus sursele citate.

În Capitală, au obținut note mai mari sau egale cu cinci 90,16% dintre elevi la Limba română, 96,47% la limba maternă și 82,66% la Matematică.

Nota 10 au avut 160 de elevi la Limba română și 1.286 la Matematică. Dintre aceștia, 87 de elevi au obținut nota maximă la ambele materii, au anunțat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Elevii nemulțumiți de notele obținute la

evaluarea națională

pot depune

contestații

sâmbătă, până la ora 22.00.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 30 iunie - 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 3 iulie.

Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare și media generală a anilor de gimnaziu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Elvira Gheorghita

0 comments :

Trimiteți un comentariu