
„Vom continua investițiile în modernizarea și dezvoltarea rețelei de gaze naturale, într-un ritm mai alert decât până acum. Pentru a realiza această ambiție, o mare parte a bugetului nostru de dezvoltare este alocată acestei priorități investiționale pentru care am prevăzut anul acesta un buget de 612 milioane de lei, majorat cu 245 milioane de lei față de varianta inițială, tocmai pentru a acoperi o parte a necesarului de solicitări de acces la rețeaua de distribuție“, spune Eric Stab, președinte & CEO al ENGIE România.
Planurile de investiții ale celor mai mari companii din România vor fi incluse în cea de-a 16-a ediție a Anuarului de Business al României, unul dintre cele mai importante proiecte editoriale realizate de ZF.
Creșterea semnificativă a bugetului de investiții are loc în contextul în care conectarea consumatorilor casnici la rețeaua de gaze a devenit gratuită în prima fază. Costurile se vor regăsi ulterior în facturile plătite de populație.
0 comments :
Trimiteți un comentariu