
Compania lucrează pentru editori și dezvoltatori precum Activision, 2K, CD Projekt Red, Wargaming, Zynga și alții în proiecte și francize mari, inclusiv Call of Duty, World of Tanks, Spider Man, seria Mafia și Planet of the Apes.
Tranzacția a fost finalizată recent, iar pe parcursul întregului proces KPMG Legal a oferit servicii juridice extinse cumpărătorului alături de firma de avocatură DWF din Londra, reprezentată prin intermediul echipei coordonate de Paddy Eaton, Partener DWF (Londra).
KPMG Legal a oferit consultanță în întregul proces al tranzacției, începând cu etapa due-diligence și oferind asistență juridică pentru redactarea tuturor documentelor necesare tranzacției, negocierii și semnării acestora, transmit reprezentanții societății de avocatură.
Laura Toncescu, Head of KPMG Legal - Toncescu și Asociații, și Dragoș Iamandoiu, Managing Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociații, au coordonat asistența juridică privind realizarea tranzacției, acționând pentru Keyword International Limited, împreună cu Corina Roman, Managing Associate, și Ruxandra Petcu, Senior Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociații.
"Suntem încântați că am avut ocazia să colaborăm cu Keywords Studios și DWF într-o tranzacție transfrontalieră atât de importantă și interesantă, ajutând clienții noștri să își extindă afacerea și să se dezvolte în continuare atât în România, cât și în întreaga regiune.", spune Dragoș Iamandoiu, Managing Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociații.
KPMG Legal a lucrat îndeaproape cu echipa de Consultanță Fiscală din KPMG în România, coordonată de Daniel Pană, Director, experții reunindu-și competențele pentru a oferi soluții integrate pe tot parcursul tranzacției.
În urma acestei achiziții, AMC RO Studio va beneficia de sprijinul strategic și capitalul Keywords Studios plc pentru a-și continua dezvoltarea și a-și consolida poziția. Cu o piață globală de jocuri video evaluată în acest an la peste 160 miliarde dolari și un mare potențial pentru noile generații de a lucra în industrie, această tranzacție va contribui atât la consolidarea companiei, cât și a pieței de jocuri din România.
0 comments :
Trimiteți un comentariu