Rusia livrează Europei mai multe gaze naturale ca niciodată în condițiile în care valul de aer rece siberian a împins puternic în sus cererea de agent termic și electricitate, subliniind dependența UE de vecinul său din est, scrie Bloomberg.Livrările zilnice realizate de compania de stat rusă Gazprom au atins un nivel record în februarie, potrivit datelor companiei. Consumul Europei a urcat până la cel mai ridicat nivel din ultimii cel puțin cinci ani în timpul săptămânii încheiate pe 24 februarie, iar episodul de vreme rece de săptămâna trecută a împins cererea și mai sus, potrivit estimărilor Marex Spectron Group din Londra.
„Asistăm la cel mai rece sfârșit de iarnă din ultimii ani, iar Rusia este primul furnizor cu suficientă capacitate adițională pentru a acoperi o creștere extremă a cererii“, a declarat Giacomo Masato, meteorology la Marex Spectron.
Întreaga situație a oferit Gazprom, care aprovizionează continentul de decenii întregi, oportunitatea perfectă de a se lăuda cu privire la rolul său esențial de gardian energetic al Europei.
„Numai Gazprom este capabil să crească prompt livrările de gaze către consumatorii europeni la niveluri maxime. Niciun alt furnizor nu ar putea face față acestei misiuni“, a declarat Alexei Miller, CEO-ul gigantului rus. Înghețul a testat serios rețeaua de energie a Europei în ultima săptămână, prețurile spot ale gazelor înregistrând mai mult de o triplare până la un nivel record în Marea Britanie. Continentul depinde de doi furnizori, Rusia și Norvegia. Norvegia nu dispune de o capacitate suplimentară la fel de mare ca a Rusiei, iar unele dintre facilitățile sale au întâmpinat probleme.
Deși temperaturile sunt așteptate să crească ușor în cea mai mare parte a Europei de Vest în această săptămână, în regiu nile nordice ale conti nentului acestea ar urma să se mențină scăzute. Rusia, care a livrat gaze de aproximativ 38 miliarde de dolari către cele mai profi tabile piețe ale sale din Europa anul trecut, are îndoieli că alți furnizori ar putea asigura gaze Europei în viitorul apropiat.
O viitoare posibilă competiție ar putea veni de la câmpuri gigantice din regiunea Mării Caspice, Africii de Nord și din livrările de gaze naturale lichefiate. Până acum, analiza Gazprom s-a dovedit corectă, permițând companiei să-și majoreze cota de pe piața europeană. GNL-ul care va sosi în Europa, inclusiv din SUA, va fi în continuare mai scump decât gazele livrate de Rusia în următorul deceniu, declara recent președintele rus Vladimir Putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu