duminică, 4 martie 2018

Japonezii mizează pe tehnologiile viitorului: Toyota va investi 2,8 mld. de dolari pentru a pune mașinile autonome pe autostrăzi în următorii doi ani

Japonezii mizează pe tehnologiile viitorului: Toyota va investi 2,8 mld. de dolari pentru a pune maşinile autonome pe autostrăzi în următorii doi ani Compania Toyota Motors a anunțat că va investi trei miliarde de dolari pentru a scoate mașinile autonome din laborator și a le pune la dispoziția clienților, potrivit MarketWatch.

Toyota, Denso Corp și Aisin Seiki vor dezvolta o nouă companie în Tokyo, denumită Institutul de Cercetare Avansată și Dezvoltare Toyota și vor investi 2,8 miliarde de dolari în aceasta.

Un purtător de cuvânt al Toyota a refuzat să spună pe ce durată de timp se extinde investiția. Compania va angaja 300 de oameni la deschidere și plănuiește să ajungă rapid la 1.000.

Scopul noii companii va fi dezvoltarea de software pentru mașini autonome, în conformitate cu standardele de calitate necesare pentru a fi utilizate în vehiculele de pasageri.

Toyota se apropie de un deadline pe care l-a stabilit, conform căruia până în 2020 compania trebuie să înceapă vânzarea automobilelor autonome care se pot pilota singure pe autostradă, urmând ca peste câțiva ani să înceapă vânzarea și distribuția automobilelor care se pot conduce singure în orașe.

Noua  companie va încerca să facă legătura între cercetătorii de la Institutul de Cercetare Toyota din California și inginerii care proiectează vehiculele în Japonia, a transmis Jean-Yves Jault, purtător de cuvânt pentru companie.

Compania va fi condusă de James Kuffner, care acum este CTO la Institutul de Cercetare Toyota din California.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu