„Românii care au plecat la muncă în Marea Britanie fie au calificări foarte înalte, fie foarte joase. Tendința de a migra spre această țară în detrimentul Italiei și Spaniei a apărut după criza financiară.”Aproape 63.000 de români, adică 30% din totalul celor 210.000 de români care au emigrat în 2016, au ales ca destinație Marea Britanie, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Marea Britanie este astfel, pentru al doilea an consecutiv, destinația preferată a românilor care pleacă în străinătate, având în vedere că și în 2015 circa 55.000 de emigranți români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.
„Deplasarea migrației românești de la predominant spre sudul Europei la predominant spre nord și zona anglo-saxonă se înscrie în trendul general care s-a remarcat de mai multă vreme. Această schimbare a început să se observe de la sfârșitul crizei financiare globale, în perioada 2010 - 2011. Ceea ce surprinde este faptul că în continuare Marea Britanie este pe primul loc, având în vedere discuțiile despre Brexit. Deși nu sunt luate încă decizii în detaliu în legătură cu condițiile de acceptare-admitere a străinilor după Brexit, migranții reacționează de regulă anticipativ”, a explicat Dumitru Sandu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.
0 comments :
Trimiteți un comentariu