Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Transgaz (TGN), operatorul tehnic al sistemului național de transport, a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pe 2018, care prevede venituri totale de 2,5 miliarde de lei, mai mari cu 25,4% față de cele preliminare din 2017 și un profit net în scădere cu 58,5%, la 213 mil. lei.“Întreaga responsabilitate pentru fundamentarea indicatorilor economico – financiari, pentru întocmirea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 și a estimărilor pentru anii 2019 – 2020, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, pentru aplicarea prevederilor bugetului astfel aprobat în limitele stabilite de lege, aparține conducerii administrative și executive a SNTGN Transgaz.”, se specifică într-un document al companiei aflat pe pagina BVB.
În 2018 sunt planificate investiții de circa 1,9 miliarde de lei finanțate parțial din surse proprii, fonduri UE și împrumuturi bancare.
Potrivit datelor preliminare, compania a înregistrat în 2017 venituri din exploatare de 1,748 miliarde lei, mai mici cu 3,69% față de 2016, în vreme ce profitul s-a situat la 602,17 milioane lei, echivalentul unui avans de 1,45%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu