Producătorul berilor Ursus și Timișoreana caută 12 tineri pentru un program de internship

Știrea a fost publicată luni, 5 martie 2018, 20:40 în categoria

Producătorul berilor Ursus şi Timişoreana caută 12 tineri pentru un program de internship Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piața berii, lansează a doua ediție a programului Graduate Trainee „TheChallenge4Greatness”, destinat studenților din ultimul an de studii, tinerilor absolvenți și masteranzilor. La fel ca și anul trecut, în 2018 Ursus Breweries derulează un proces de recrutare pentru 12 poziții de Graduate Trainee, șase în departamentul comercial și șase în zona de producție, în București și în fabricile companiei din Buzău, Brașov și Timișoara.

Dintre cei 12 trainee selectați pentru ediția din 2017 a progamului „TheChallenge4Greatness”, opt sunt în prezent angajați ai companiei Ursus Breweries. În acest an, recrutările și selecția următoarei generații Ursus Breweries Graduate Trainee au demarat la finalul lunii februarie și vor continua până în iunie. Cei selectați se vor alătura echipei în vara acestui an, conform informațiilor furnizate de către reprezentanții companiei.

„Rezultatele companiei au la bază performanța întregii echipe de aproximativ 1.400 de angajați ai Ursus Breweries. Atragerea de noi talente este esențială și în același timp o datorie a companiei de a forma viitori profesioniști și lideri pentru o industrie cu o istorie de peste 300 de ani pe plan local. În acest mediu dinamic, studenții sau tinerii absolvenți pot să își dezvolte cunoștințele, având acces la oportunități profesionale și îndrumare încă de la începutul carierei”, a declarat Robert Uzună, corporate affairs director al Ursus Breweries.

„TheChallenge4Greatness” are drept scop dezvoltarea profesională și pregătirea tinerilor aflați la începutul carierei pentru un viitor rol în cadrul companiei. Astfel, prima parte a programului îi introduce în lumea producției berii, unde vor putea să își dezvolte cunoștințele acumulate în perioada studiilor.

Prin urmare, prima etapă a programului este structurată sub forma provocării de a gestiona integral un proiect timp de trei luni. În urma evaluării, în funcție de rezultate, cei mai buni candidați vor trece în a doua etapă a programului, cea de Management Trainee.

Timp de aproximativ un an, în perioada de dezvoltare profesională accelerată de Management Trainee, aceștia vor avea contact și vor lucra direct cu specialiști din mai multe arii funcționale. În cazul departamentului Comercial este vorba despre Marketing, Trade Marketing și Vânzări, iar în zona de Producție, despre direcțiile Brewing, Packaging și Engineering.

Ursus Breweries, care are trei fabrici de be­re la Timișoara, Brașov și Buzău și o mi­cro­berărie la Cluj-Napoca, și-a schimbat recent acționarul, trecând de sub „aripa“ grupului sud-african SABMiller sub cea a grupului japonez Asahi într-o tranzacție regională care s-a ridicat la 7,3 miliarde de euro în total. Alături de activele SABMiller din România au trecut în proprietatea grupului japonez și businessurile din Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu