luni, 5 martie 2018

Robert Redeleanu, UPC: În 5 ani am adus încă un milion de case în aria de acoperire a rețelei

Robert Redeleanu, UPC: În 5 ani am adus încă un milion de case în aria de acoperire a reţelei ♦ Aproximativ 20% din clienții aflați în zonele în care UPC și-a dezvoltat rețeaua în ultimii ani au achiziționat un serviciu de la companie.

Extinderea rețelei digitale a UPC de la 2 la 3 milioane de gospodării reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale mandatului de 5 ani petrecut în poziții de conducere în România, a declarat Robert Redeleanu, care se pregătește să preia luna viitoare poziția de CEO în Polonia, o piață de trei ori mai mare.

„Unul dintre indicatorii extrem de importanți pe care i-am atins a fost extinderea rețelei la mai mult de 3 milioane de case”, a declarat Redeleanu în cadrul unei întâlniri cu media, în care și-a făcut bilanțul celor 5 ani petrecuți ca director de marketing și CEO. Aproximativ 20% din clienții care au intrat în aria de acoperire a companiei odată cu acest proces masiv de expansiune au cumpărat servicii de la companie, iar potențialul de vânzare nu a fost epuizat. „În mai puțin de un an am atins un procent de aproximativ 20%.”



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu