Majoritatea burselor lumii stau în expectativă în contextul în care banca centrală americană va ieși curând cu cele mai recente date despre economia americană și viziunile sale despre peisajul global, inclusiv problematica războiului comercial.Bursele europene au stat în jurul aprecierilor de 0,2-0,5%, în timp ce piața americană a urmat trendul de pe continent, un moment de respiro după ședințe cu aprecieri considerabile.
În ieșirile anterioare, deși criticat de președintele american pentru faptul că dorește o ridicare a dobânzii-cheie într-o manieră graduală, Powell și-a apărat strategia. În piață există sentimentul că în acest an Fed-ul va opera una sau două astfel de măsuri.
Frica de inflație pare să se fi diluat brusc. Dacă la începutul anului bursele ofereau cele mai mari scăderi zilnice de la crahul din 2007-2009, tocmai din cauza fricii de revenirea inflației și de o obligativitate a băncii centrale de a intra agresiv pentru a stăvili valul, în prezent indicii americani oferă aprecieri ce se duc încet-încet spre 10% de la începutul acestui an.
Nici anxietățile legate de protecționismul pe care îl aduce în scena globală președintele Trump nu au mai speriat bursele în această vară. Ba chiar de curând, după ce administrația americană a mai aplicat taxe vamale de 10%, cu posibilitate de majorare spre 25% în 2019, pentru un pachet de importuri chinezești în valoare de 200 miliarde dolari, piețele au crescut puternic, mai ales cea din China, una dintre cele mai lovite de la începutul acestui an.
Banca centrală americană poate oferi următoarele coordonate privind economia mondială și cea americană, ambele într-o formă foarte bună la prima vedere.
Deși revenirea inflației și discuțiile privind protecționismul nu au mai oferit mișcări bruște pe piețele globale în ultimul timp, rămân întotdeauna în atenția investitorilor importanți ca factori cu potențial destabilizator.
grigore.ivan@zf.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu