Fondul Proprietatea iese din top trei investiții ale fondurilor de pensii private la bursă, iar în locul său intră Petrom

Știrea a fost publicată vineri, 28 septembrie 2018, 08:49 în categoria

Fondul Proprietatea iese din top trei investiţii ale fondurilor de pensii private la bursă, iar în locul său intră Petrom ♦ Cele mai mari investiții la bursă ale administratorilor de pensii private din România (atât Pilonul II, cât și Pilonul III) sunt în prezent Banca Transilvania (18%), Romgaz (16%) și Petrom (13,75%).

Podiumul celor mai mari investiții ale fondurilor de pensii private la bursa de la București în funcție de ponderea acestora în totalul investițiilor în acțiuni s-a modificat pe parcursul primului semestru din 2018 în contextul în care Fondul Proprietatea a ieșit din top trei, potrivit datelor Autorității de Supra­veghere Financiară (ASF).

Astfel, administratorii de pensii private și-au redus expunerea la Fondul Proprietatea de la 14,77% în decembrie 2017 la 12,62% în iunie 2018.

Locul Fondului Proprietatea a fost luat de Petrom, cea mai valoroasă com­panie de la bursa românească, în con­textul în care administratorii și-au ma­jo­rat expunerea pe acest emitent de la 12,54% la 13,75%, potrivit datelor din cel mai recent raport al ASF și cel afe­rent datelor pentru finele anului 2017.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu