vineri, 26 octombrie 2018

CEO-ul OMV a anunțat că amână pentru 2019 decizia privind investiția offshore în Marea Neagră. Petrom scade cu peste 3% pe bursa de la București

CEO-ul OMV a anunţat că amână pentru 2019 decizia privind investiţia offshore în Marea Neagră. Petrom scade cu peste 3% pe bursa de la Bucureşti Petrom a fost principala locomotivă a indicelui BET atât în ultima perioadă, cât și la nivelul întregului an 2018.

Rainer Seele, șeful OMV, compania austriacă care controlează 51% din cel mai valoros emitent local, a anunțat că OMV va amâna o decizie cu privire la investițiile offshore din Marea Neagră, motivând că a durat prea mult adoptarea cadrului legal al exploatării, scrie Reuters.

„Nu putem lua o decizie în privința investiției Pe­trom în acest trimestru, așa cum am in­tenționat“, a spus Seele, CEO al celei mai valoroase companii de pe bursa austriacă. „Suntem foarte îngrijorați de faptul că vor exista restricții în comercializarea gazului. Liberalizarea pieței gazelor este foarte importantă“, a mai declarat șeful OMV.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu