„La nivel general avem multe de pus la punct, de la infrastructură, servicii de curierat, servicii de marketing și performance până la educația și trainingul persoanelor care lucrează în domeniu.“
Comerțul online din România a înregistrat constant creșteri în ultimii ani, anul acesta fiind estimat să ajungă la 3,6 mld. euro, cu 30% mai mult față de 2017, piața locală fiind foarte atractivă pentru comercianții din regiune. Cu toate acestea, mai sunt însă o serie de aspecte care trebuie îmbunătățite, cum ar fi infrastructura, serviciile de curierat, serviciile de marketing și performance, dar și educația și trainingul persoanelor care lucrează în domeniu, consideră Cristian Movilă, manager cu o experiență de peste 10 ani în comerțul electronic.
„Singurul segment care a ajuns la maturitate comercială în România este cel de IT&C;, toate celelalte fiind într-o continuă mișcare - apar în permanență magazine online noi, care au un succes foarte mare imediat, se mișcă rapid și găsesc soluții pentru orice, sau vedem comercianți consacrați care nu găsesc varianta câștigătoare de intrare pe noi categorii de produse. Există încă o temere a comercianților din România pentru extinderea internațională și foarte mulți sunt blocați într-o bulă înșelătoare a rezultatelor imediate“, a declarat pentru ZF Cristian Movilă, în prezent directorul departamentului online din cadrul grupului Otter Distribution.
Cristian Movilă, specialist e-commerce: Comercianții din România se tem încă să iasă pe piața internațională
Știrea a fost publicată luni, 19 noiembrie 2018, 20:39 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu