Germania a anunțat luni oprirea tuturor exporturilor de armament către Arabia Saudită, ca reacție la asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, informează site-ul de știri T-online.de.
"În prezent, nu mai există exporturi de armament din Germania spre Arabia Saudită", a transmis luni după-amiază Ministerul german al Economiei.
"Interzicerea exporturilor va fi aplicată prin diverse instrumente", a precizat Ministerul german al Economiei.
Germania suspendase exporturile de armament spre Arabia Saudită din cauza asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Cancelarul Angela Merkel a îndemnat aliații să ia măsuri similare după "asasinatul monstros" comis în Consulatul saudit din Istanbul.
Parlamentul European a îndemnat toate țările din cadrul Uniunii Europene să aplice sancțiuni împotriva Arabiei Saudite, inclusiv prin sistarea exporturilor de armament.
Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din orașul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenți care au acționat pe cont propriu.
Dovezile existente sugerează că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operațiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinați este o "ficțiune", a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6.
Arabia Saudită a negat că prințul moștenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Președintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.
Germania oprește exporturile de armament către Arabia Saudită
Știrea a fost publicată luni, 19 noiembrie 2018, 20:14 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu