Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la recepția de Ziua Națională, că guvernanții trebuie să se ridice la înălțimea responsabilității istorice, afirmând că e nevoie de sistem medical, infrastructură și educație pentru dezvoltare."Guvernanții trebuie să se ridice la înălțimea responsabilității istorice. Unirea ne obligă să acționăm pentru ca națiunea să progreseze. Statul are o misiune centrală, pentru că trebuie să ofere soluții concrete. (...) Dincolo de solidaritate, unirea capătă substanță prin infrastructură, sistem sanitar care să ofere servicii de calitate, educația e unul dintre pilonii importanți. Româna educată e România viitorului, educația este singura cale viabilă prin care națiunea poate fi canalizată către progres", a declarat președintele Klaus Iohannis.
Acesta a vorbit și despre "idealuri meschine".
"Marile izbânzi ale națiunii sunt posibile dacă suntem uniți, nu dezbinați, dacă avem aspirații înalte, nu ținte personale meschine, dacă ținem aproape națiunile prietene democratice și civilizate, iar nu dacă ne izolăm de ele. Centenarul României nu se rezumă doar la rememorarea trecutului, ci este și despre prezent, și despre viitor", a mai spus președintele.
"Să ne reîntoarcem la esențele fibrei noastre naționale, să ne lăsăm inspirați de puterea și viziunea înaintașilor și să ducem mai departe acest prețios tezaur pe care l-am primit.Adevăratul patriotism înseamnă să spunem, pe o singură voce: România de mâine este o Românie democrată, europeană, prosperă, este o Românie care își descătușează întregul său potențial, o țară prețuită în lume pentru oamenii săi harnici și onești, respectați pentru tenacitatea și demnitatea cu care își apără valorile și idealurile", a afirmat Klaus Iohannis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu