
"Este normal dacă am semnat revocarea e normal că vrem schimbarea sa. Este un fapt încheiat. S-a dat vot în CEx. Eu zic să privim spre viitor și să vedem cum rezolvăm această problemă. Am discutat despre demisie cu dl Stănescu. I-am solicitat acest lucru. Dl Stănescu nu a vrut să își dea demisia", a afirmat Viorica Dăncilă, luni la Parlament.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul ședinței CEx al PSD de miercurea trecută, că o va propune pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Decizia partidului a venit după ce șeful statului a refuzat numirea Olguței Vasilescu la Transporturi și a lui Ilan Laufer pentru Ministerul Dezvoltării Regionale.
Cu toate acestea, la o zi distanță, președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va lua o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.
Totodată, Lucian Șova și-a înregistrat, joia trecută, demisia din funcția de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Demersul lui Șova a venit ca urmare a deciziei PSD de a-l remania, mandatul său urmând să fie preluat de Mircea Drăghici.
Șeful statului nu a semnat nici decretele de revocare din funcție a miniștrilor Lucian Șova și Paul Stănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu