ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2009: Criza financiară începe să își arate efectele în economie, dar toată lumea este optimistă și crede că dezastrul va dura doar câteva luni

O stare generalizată de negare – așa s-ar putea caracteriza viziunea liderilor din mediul de business local în 2009, primul an în care s-au resimițit efectele crizei în economia României.

Anul 2009 a rămas în istorie ca un coșmar pen­tru liderii din busi­ness de la acea vreme, care nu au luat măsuri de restructurare la timp, menținând o stare de paralizie care nu a făcut decât să agraveze efectele crizei asupra eco­nomiei românești.

Iar menținerea - pentru o perioadă destul de lungă – a acestei stări de ne­gare a unui potențial de­zastru s-a re­flectat puternic în si­tuația econo­mică. După o creștere eco­nomică de 8,5% în 2008, PIB-ul României a scăzut cu 7,1% în 2009.

Tot în 2009, în primăvară, Româ­nia a convenit asupra unui pachet de finanțare externă de la FMI, UE, Banca Mondială și BERD în va­loare de 20 de miliarde de euro, acesta re­pre­zentând cel mai mare împrumut din istoria țării. Dacă inițial oficialii ro­mâni au declarat că acordul este „preven­tiv“, este o „centură de sigu­ran­ță“, în cele din urmă s-a dovedit a fi extrem de necesar, fiind singura solu­ție a guvernului pentru a-și acoperi deficitul bugetar.

De altfel, jumătate din tranșele acordate de FMI în 2009 au ajuns în premieră să fie direcționate spre buget, iar guvernul a avut astfel posibilitatea să plătească salariile și pensiile integral. „Pansamen­tul“ a fost de scurtă durată, astfel că, la jumătatea anului 2010 guvernul Boc a luat decizia de a scădea cu 25% salariile în sectorul bugetar.

Tot în 2009, aproximativ 17.000 de fir­me au intrat în insolvență. Astfel, in­sol­vențele Flamingo, Pic și Leonardo au zguduit piața și au blocat credite de aproape 200 mil. euro ale unor bănci și fur­nizori. Tot în 2009, după expan­siu­nea agresivă, a apărut în retailul mo­dern fenomenul insolvențelor volun­tare în rândul rețelelor controlate de an­treprenori locali.

Șomajul în creștere a fost una din conse­cințele cu cel mai puternic im­pact asupra economiei în 2009. Cei peste 250.000 de oameni care au rămas fără un loc de muncă în acel an și care nu au mai reușit să se reangajeze au avut dificultăți în plata ratelor la bănci și au cheltuit mai puțin, ceea ce a contribuit la scăderea consumului. Rata șomajului a ajuns la 7,5% în toam­na lui 2009, iar numărul șomerilor a ajuns la 680.000 de per­soa­ne, la maximul ultimilor cinci ani de până atunci. Cea mai mare parte a oamenilor care au fost afectați de dis­ponibilizările masive din companii nu și-au mai găsit un nou loc de muncă, iar firmele au blocat angajările, au tă­iat salariile și au căutat modalități de reducere a costurilor.

În paralel, companiile organizau programe de teambuilding – menite inițial să îi ajute pe oameni să lucreze mai bine în echipă – dar cu scopul de a anunța că urmează schimbări / dispo­nibilizări în organizație.

Totodată, șomajul și deteriorarea indicatorilor financiari ai companiilor au făcut ca atât populația, cât și fir­me­le să aibă mai puțin acces la banii băn­cilor, iar creditarea a fost înghețată.

În același timp, tinerii studenți sau proas­păt absolvenții de facultate aveau în continuare pretenții salariale ne­jus­ti­ficat de mari, în opinia angaja­to­rilor, și sperau că, până la absolvirea fa­cul­tății sau a programelor de maste­rat pe care le urmau va trece și criza.

Pe de altă parte, una dintre veștile bune ale anului 2009 a fost reprezen­tată de faptul că exporturile Dacia au crescut cu aproape 50% în 2009, la peste 255.000 de mașini, din care peste 80% au avut ca destinație țări din Europa de Vest. În același timp, producția a atins nivelul de 300.000 de unități.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai