
Astfel, activitatea de investiții din România rămâne una dintre cele mai scăzute din UE, având în vedere că doar 68% dintre firme au investit în ultimul exercițiu financiar, comparativ cu 87% la nivel european.
„Sondajul, care se desfășoară la nivelul Europei, incluzând și România, oferă băncii UE un instrument politic puternic pentru înțelegerea planurilor de investiții și a nevoilor societăților de stat și private, precum și pentru definirea modului în care BEI poate aduce în mod real valoare economiei și oamenilor. Împreună cu numeroșii reprezentanți locali, BEI este pregătită să răspundă nevoilor existente prin finanțarea investițiilor derulate de corporații și entități de stat din România.”, a declarat vicepreședintelui Băncii Europene de Investiții, Andrew McDowell.
BEI a semnat recent un acord pentru un împrumut în valoare de 30 milioane euro către BCR Leasing, pentru cofinanțarea proiectelor de leasing care sprijină IMM-urile și întreprinderile de dimensiune intermediară din România. Contractul face parte dintr-o operațiune mai mare, de 100 milioane euro, aprobată de BEI.
„Banca Europeană de Investiții a reprezentat un pilon puternic pentru dezvoltarea economică strategică a României, dirijând investițiile către sectoare critice precum transporturile, infrastructura digitală și noile tehnologii, educație pentru forța de muncă specializată, sănătate sau agricultură. Banca Europeană de Investiții contribuie la crearea mentalității potrivite și atitudinii responsabile necesare pentru asumarea unor riscuri calculate. Aceasta susține comunicarea politicilor publice durabile și priorităților pentru dezvoltarea economică și socială a României, pentru a continua și extinde integrarea europeană și convergența economică.”, a spus Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Sondajul Grupului BEI arată că deficitul de investiții perceput – exprimând ponderea firmelor care nu au investit suficient în ultimii ani – se situează peste nivelul UE (20% față de 16%). Acest fapt confirmă rata scăzută a investițiilor la nivel macroeconomic și o calitate semnificativ mai slabă a activelor. Ponderea medie a mașinilor, utilajelor și echipamentelor bazate pe tehnologie de vârf este una dintre cele mai scăzute din UE, o pondere scăzută având și parcul imobiliar eficient din punct de vedere energetic.
În urma unei perioade post-criză prelungite, cu investiții de capital public și privat situate cu 30% sub nivelul celor din 2008, creșterea investițiilor a înregistrat un ritm pozitiv în 2017, prognozele fiind de asemenea îmbunătățite.
Tendința de a acorda prioritate consumului în ceea ce privește cheltuiala publică și gradul de îndatorare relativ ridicat al corporațiilor în plan privat au constituit principalii factori care au împiedicat redresarea investițiilor până anul trecut.
Sondajul arată că investițiile firmelor rămân axate pe înlocuire și orientate către active corporale. Investițiile în active necorporale se situează mult sub nivelul UE (25% față de 36%). O analiză mai atentă a activității de inovare a firmelor din România arată că majoritatea firmelor inovatoare se bazează mai degrabă pe adoptarea de soluții decât pe dezvoltarea acestora.
„În ansamblu, această situație evidențiază nevoia de a se întreprinde mai mult în acest domeniu și de a sprijini o tranziție către o creștere axată în mai mare măsură pe inovare în România”, este de părere Debora Revoltella, directorul Departamentului economic al BEI.
În plus, circa 12% dintre firme se confruntă cu constrângeri privind finanțarea, iar dependența de sursele de finanțare internă rămâne ridicată.
Accesul la finanțare constituie o problemă mai mare în România decât în alte țări UE, iar firmele inovatoare, din domeniul tehnologiilor avansate, se confruntă cu dificultăți și mai mari în obținerea de finanțare externă.
Incertitudinea în ceea ce privește viitorul, precum și reglementările privind întreprinderile și piața muncii constituie principalele bariere pentru întreprinderile din România. În plus, lipsa infrastructurii de transport adecvate reprezintă un obstacol mai mare pentru firmele românești comparativ cu întreprinderile similare din UE. Găsirea de forță de muncă având calificări adecvate este o problemă cu care se confruntă în special întreprinderile inovatoare.
Sondajul are la bază date obținute în urma interviurilor cu 475 de firme din România în perioada aprilie-august 2018.
0 comments :
Trimiteți un comentariu