Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat ieri că finalizează programul de cumpărare de obligațiuni la finele acestei luni, potrivit unui comunicat de presă citat de Reuters și Bloomberg. Banca anunțase încă din vară că va finaliza acest program la sfârșitul acestui an. În valoare de 2,6 miliarde de euro (2,95 miliarde de dolari), acest program a fost început acum patru ani, scopul principal fiind de a stimula creșterea economiei din zona euro după criză.
Programul de achiziții de obligațiuni trebuia încheiat pentru credibilitatea BCE, dar, în condițiile turbulențelor politice din Franța și Italia, situației Brexitului și războiului comercial global, Mario Draghi, șeful BCE, va fi nevoit să anunțe noi modalități de susținere a economiei europene, mai notează Reuters. Problema este creșterea economică medie a țărilor din zona euro, care este în continuare redusă, în condițiile în care în acest an BCE este aproape să își îndeplinească ținta de inflație în acest an, care este de 2%.
În ciuda faptului că va încheia acest program, BCE a precizat că va continua să reinvestească banii obținuți din obligațiuni la scadență pentru o perioadă lungă de timp după primele majorări ale ratei dobânzii de politică monetară și, în orice caz, cât timp va fi necesar. Ratele dobânzilor vor rămâne la unele dintre cele mai reduse niveluri istorice cel puțin până în timpul verii anului viitor.
Ieri, BCE a decis să păstreze rata la depozitele bancare overnight, care în prezent este principalul instrument al dobânzii cheie, la -0,40%, în timp ce rata principală de refinanțare, care determină costul creditului în economie, a păstrat-o la 0%, iar rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală, care reprezintă rata de împrumut de urgență overnight pentru bănci, la -0,25%.
BCE a anunțat oficial că încheie programul de achiziții de obligațiuni
Știrea a fost publicată vineri, 14 decembrie 2018, 01:29 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu