duminică, 2 decembrie 2018

Circulație îngreunată pe autostrada A1, către București, din cauza unui accident

Circulaţie îngreunată pe autostrada A1, către Bucureşti, din cauza unui accident Circulația rutieră este îngreunată pe autostrada A1, sensul către București, din cauza unui accident produs în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov. O coloană de mașini de trei kilometri s-a format în zonă.

Centrul Infotrafic anunță că pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 13, pe sensul de mers către Capitală, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme.

Cauza produceii a fost nepăstrarea distanței de siguranță, iar în urma impactului o persoană a suferit leziuni ușoare.

Circulația rutieră este restricționată pe banda a doua și se desfășoară pe prima, până la finalizarea cercetării.

Valorile de trafic sunt în creștere, formându-se o coloană de mașini de aproximativ trei kilometri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Tobias

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu