Modificările propuse proiectului ordonanței de urgență nr. 10/2017, în urmă cu mai bine de două luni, la 1 octombrie, au fost aprobate astăzi în ședința de guvern, iar aplicația prin care antreprenorii se pot înscrie va fi deschisă în a doua parte a acestei luni, arată datele transmise într-un comunicat al ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.”Răspundem, prin această ediție, unor necesități economice reale, avantajând regiunile și domeniile care au nevoie de cea mai mare susținere din partea statului. Forma finală a schemei de minimis este publicată pe site-ul ministerului și testăm platforma online de înscriere în program, astfel încât în a doua decadă a lunii să deschidem aplicația”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea, se arată în comunicat.
Data exactă la care va fi deschisă aplicația nu a fost însă menționată, dar reprezentanții ministerului spun că va fi deschisă timp de 30 de zile și pot aplica doar societățile înființate după 30 ianuarie 2017. Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.
Suma maximă acordată pentru un proiect este de 200.000 de lei (44.000 de euro) și pot beneficia de ea 10.000 de start-up-uri.
Principalele modificări aduse pentru a doua ediție a programului Start-Up Nation sunt: modificarea punctajelor în funcție de domeniul de activitatea, susținerea domeniilor producție, servicii, industrii creative și comerț, acordarea unui punctaj mai mare zonelor în care numărul de IMM-urila nivel județean/100 locuitori este sub 4, simplificarea programului și creșterea gradului de transparență. De altfel, o completare adusă programului este acordarea unui avans de 30% din sumă, la solicitarea beneficiarilor.
În 2017, programul Start-Up Nation a avut peste 19.200 de aplicanți înscriși, dintre care 8.100 de proiecte au primit finanțare și au fost create peste 21.000 de locuri de muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu