În sfârșit: Parlamentul European a aprobat marți o rezoluție prin care se cere admiterea fără întârziere a României și Bulgariei în zona Schengen

Știrea a fost publicată marți, 11 decembrie 2018, 15:09 în categoria

În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen "Țările au îndeplinit deja condițiile, Comisia a spus acest lucru, experții au spus acest lucru", a declarat raportorul Parlamentului European, socialistul bulgar Serghei Stanișev, în cursul unei dezbateri care a avut loc luni noapte la Strasbourg.

"Consiliul (UE) pur și simplu nu știe ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eșecul de a adopta o decizie privind admiterea României și Bulgariei la zona Schengen", a adăugat oficialul european.

Potrivit raportului Stanișev, aprobat marți de Parlamentul European, admiterea parțială a acestor țări ar fi "lipsită de o justificare legală" și ar putea avea efecte economice și sociale negative pentru România și Bulgaria.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Olteanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu