ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu același nume, lucrează în prezent la introducerea funcționalității de deschidere a unui cont bancar 100% online pentru persoanele fizice prin intermediul platformei de internet banking, serviciul urmând să fie disponibil anul viitor, a declarat Robert Anghel, head of mobile payments în cadrul ING Bank România.„Următoarea funcționalitate pe care o vom introducere va consta în posibilitatea deschiderii unui cont 100% online. Vrem să oferim clienților posibilitatea de a avea o relație 100% digitală cu banca“, explică Robert Anghel. Totodată, Vlad Stănilescu, head of digital channels, spune că obiectivul ING este de a crea „o bancă într-o aplicație“.
Serviciul de deschidere a unui cont 100% online este disponibil din luna decembrie a acestui an la BCR, cea mai mare bancă locală după active. În timp ce ING lucrează la această funcționalitate, BCR lucrează la introducerea plății cu mobilul, serviciul care este disponibil la ING din vara acestui an și care s-a bucurat de o „rata spectaculoasă“ de adopție, potrivit reprezentanților ING Bank.
0 comments :
Trimiteți un comentariu