luni, 10 decembrie 2018

Răsturnare de situație: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis. Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de Brexit, fără acordul celor 27 de state membre

Răsturnare de situaţie: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis. Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de Brexit, fără acordul celor 27 de state membre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis luni că Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de ieșire din Uniunea Europeană, fără acordul celor 27 de state membre ale Blocului comunitar, relatează BBC.

Judecătorii Curții au decis că Marea Britanie va putea opri procesul fără să fie modificați termenii statutului de membru al Uniunii Europene.

Mai mulți politicieni anti-Brexit au insistat că Marea Britanie ar trebui să aibă posibilitatea de a opri procesul de Brexit dacă își dorește.

Cazul deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost criticat atât de Guvernul Marii Britanii, cât și de reprezentanții Uniunii Europene.

Decizia Curții vine cu o zi înainte ca acordul pentru Brexit negociat de prim-ministrul britanic Theresa May să fie votat în Parlamentul Marii Britanii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bianca Pavaluca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu