Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, joi, că finalizează programul de achiziționare de obligațiuni, la finele acestei luni, potrivit unui comunicat de presă, citat de Reuters și Bloomberg.
Banca apreciase încă din vară, că va finaliza acest program la finele acestui an. În valoare de 2.600 miliarde de euro, programul a fost început acum patru ani, scopul principal fiind de a stimula creșterea economiei din zona euro, după criză.
În ciuda faptului că va încheia acest program, BCE a precizat că va continua să reinvestească numerarul obținut din obligațiuni la scadență pentru o perioadă lungă de timp după primele majorări ale ratei dobânzii de politică monetară și, în orice caz, cât timp va fi necesar.
Ratele dobânzilor vor rămâne la unele dintre cele mai reduse niveluri istorice cel puțin până în timpul verii anului viitor.
De asemenea, joi, BCE a decis, joi, să păstreze rata la depozitele bancare overnight, care în prezent este principalul instrument al dobânzii cheie, la -0,40%, în timp ce rata principală de refinanțare, care determină costul creditului în economie, a păstrat-o la 0,00%, iar rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală, care reprezintă rata de împrumut de urgență overnight pentru bănci, la -0,25%.
La finele acestui an, BCE este aproape să își atingă ținta de inflație, care este de 2%, dar revenirea creșterii economice în zona euro este încă la niveluri reduse.
S-a terminat: După patru ani, Banca Centrală Europeană anunță că scoate din priză tiparnița de euro. Apune era dobânzilor mici?
Știrea a fost publicată joi, 13 decembrie 2018, 18:49 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu