miercuri, 5 decembrie 2018

Thomson Reuters, una dintre cele mai mari agenții de știri din lume, va concedia peste 3.000 de persoane

Thomson Reuters, una dintre cele mai mari agenţii de ştiri din lume, va concedia peste 3.000 de persoane Thomson Reuters Corp a anunțat săptămâna aceasta că va concedia circa 12% din angajați, adică aproximativ 3.200 de persoane, pe fondul unui plan de a reorganiza businessul și de a reduce costurile, potrivit anunțului agenției.

Compania, care a încheiat recent o tranzacție de vânzare cu Blackstone Group, în care obiectul tranzacționat a fost o participație de 55% în divizia de Financial & Risk, a anunțat la o întâlnire cu investitorii din Toronto viitorul plan de reorganizare și investiții.

Compania, care se concentrează pe businessul de legal și tax după tranzacția cu Blackstone, a refuzat să anunțe care părți ale companiei vor fi afectate de reducerile de personal.

Cu toate acestea, co-COO-ul Neil Masterson le-a spus investitorilor că 90% dintre persoanele vizate de concedieri au fost deja anunțate.

Acțiunile Thomson Reuters au crescut marți cu 3,7%, ajungând la un maxim istoric.

Compania vrea să-și crească vânzările anuale cu circa 3,5% până în 2020.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu