
Între tarabe cu decorațiuni de sărbători, prăjituri de casă, preparate tradiționale și o sumedenie de cadouri, toate înmiresmate de aburii vinului fiert cu portocale din abundență, peste o sută de curioși se plimbau luni seară la târgul de Crăciun din Piața Mare a Sibiului. Printre ei, atât turiști români, cât și străini, unii veniți în România special pentru târgurile de Crăciun autohtone.
„Este al doilea an când venim aici, la târgul de Crăciun. Este mult mai frumos anul acesta față de anul trecut. Am mai văzut și târgul de la Munchen și mi se pare că seamănă cu acesta de la Sibiu”, spune Daniel Ruiz, un cetățean spaniol din Mallorca venit în România în urmă cu un an. El spune că, într-o singură zi, a cheltuit la târg circa 60 de lei.
La tarabele cu mâncare și băuturi, cozile sunt cele mai mari, în special la standurile cu vin fiert, mai ales în condițiile în care temperaturile nu trec de zero grade, poate chiar și mai puțin, iar câteva înghițituri din licoarea fierbinte pun sângele în mișcare și dezgheață cheful de cumpărături al turiștilor. Un pahar de vin fiert costă între 5 și 7 lei, unul de ceai sau de țuică este circa 3 lei, o porție de cartofi prăjiți 5 lei, iar un sandvici 6 lei.
„Am fost și în alte țări la târguri de Crăciun, iar ce am remarcat aici este că sunt foarte multe produse hand-made. Aici miroase într-adevăr a Crăciun, datorită turtei dulci și alunelor prăjite. Cred că mai avem puțin de lucru pentru a ajunge la nivelul altor capitale, precum Budapesta sau Viena, dar suntem pe drumul cel bun”, spune Alexandra Cristea, o comerciantă de la târgul din Sibiu.
Ea vinde ornamente de Crăciun, agende din lemn și semne de carte confecționate manual. Prețurile variază între 5 lei pentru un magnet de frigider, 7 lei un semn de carte, 30 de lei pentru o agendă din lemn și 35 de lei pentru decorațiuni de pus pe perete.
„În weekend e mai plin târgul, dar în timpul săptămânii e mai goluț. Am avut turiști din Spania, din Israel, din China și din Japonia. Sunt mulți care au venit la Alba Iulia cu ocazia Centenarului și au trecut și prin Sibiu”, mai spune Alexandra Cristea.
Ediția din acest an a Târgului de Crăciun de la Sibiu marchează faptul că România va deține în 2019 președinția Consiliului Uniunii Europene, astfel că pe o parte din zidurile clădirilor din Piața Mare se proiectează urări de „Sărbători fericite!” în majoritatea limbilor din lume.
„În weekend vin cei mai mulți turiști, atât străini, cât și din țara noastră. Târgul s-a deschis pe 15 noiembrie și durează până pe 3 ianuarie. Este al treilea an în care vin aici, eu sunt din Brașov. Weekendul cu 1 decembrie a fost bun”, spune Ana din Brașov, o comerciantă care vinde dulciuri de casă la târgul de Crăciun din Sibiu.
Tot în Piața Mare, integrat în târgul de Crăciun, se află și un patinoar în aer liber, care va rămâne deschis pe întreaga perioadă a târgului și care sporește numărul potențialilor cumpărători.
„În zilele de weekend, avem vânzări de 2.000-3.000 de lei, față de circa 500 de lei pe zi în timpul săptămânii, când sunt mai puțini clienți. Este al șaptelea an pentru mine când vin la târg”, spune și Silviu, care are un stand unde vinde decorațiuni de Crăciun.
În total, la târgul din acest an sunt 110 standuri, potrivit unor date transmise anterior de Andrei Drăgan, organizatorul târgului.
„Eu sunt din Timișoara. Într-o zi vin circa 30 de clienți în medie, majoritatea sunt turiști, oameni care vin special pentru târg, nu sunt din Sibiu”, spune Nicolae Marian, un comerciant cu un stand unde vinde alune, nuci și jeleuri de casă.
Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural organizat de Asociația Events for Tourism, inițiat în anul 2007 de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, în parteneriat cu municipalitatea din Sibiu. Evenimentul a ajuns să fie cunoscut atât în țară, cât și în străinătate.
„Suntem din Anglia și e prima dată când venim în Sibiu. Am venit în România în special pentru Târgul de Crăciun de la București, dar am plecat într-un tur al mai multor târguri din România. De aici din Sibiu am cumpărat o eșarfă și niște cărți”, spune o turistă din Anglia.
În 2017, doar la evenimentul de deschidere a târgului au participat zece mii de oameni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu