Unde a ajuns fumatul: Philip Morris a lansat și în România două variante noi de IQOS

Știrea a fost publicată joi, 6 decembrie 2018, 14:44 în categoria

Unde a ajuns fumatul: Philip Morris a lansat şi în România două variante noi de IQOS Compania Philip Morris a lansat săptămâna aceasta două produse noi, IQOS 3 și IQOS 3 Multi, mizând pe clienți mai sofisticați și pe cererea de tutun încălzit din piața locală, potrivit informațiilor publicate de companie.

Prețurile noilor produse pleacă de la 500 de lei, încadrându-se drept un produs premium în comparație cu versiunile anterioare ale dispozitivului.

Dispozitivele au fost disponibile în primă fază în Japonia, Coreea de Sud, Rusia, Germania, Elveția, Marea Britanie și Columbia începând cu luna noiembrie, iar de luna aceasta este disponibil în toate piețele în care s-au vândut și produsele anterioare IQOS, inclusiv în România.

„Scopul nostru este ca astfel de îmbunătățiri să fie lansate și mai frecvent în viitor, pentru ca din ce în ce mai mulți fumători să renunțe la țigări, până vom obține cu adevărat o lume fără fum”, a declarat Mirek Zielinski, președinte al inovației în cadrul Philip Morris International, potrivit site-ului official al companiei.

Ambiția noastră este ca până în 2025 cel puțin 40 de milioane de fumători de țigări PMI (Philp Morris International) să treacă la produse fără fum, transmite compania.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu