Vicepremierul Viorel Ștefan: Până la sfârșitul anului, vrem să venim cu parcursul pentru adoptarea euro

Știrea a fost publicată miercuri, 12 decembrie 2018, 12:49 în categoria

Vicepremierul Viorel Ştefan: Până la sfârşitul anului, vrem să venim cu parcursul pentru adoptarea euro „Până la sfârșitul anului sperăm să se finalizeze negocierea agendei între forțele politice și să venim cu forma finală a parcursul (n.red. – la moneda euro”, a afirmat, miercuri, Viorel Ștefan, vice prim-ministru, în cadrul „Forumului Capitalului românesc”.

Comisia Națională de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro s-a reunit pentru ultima oară marți, la Palatul Victoria, iar, în cadrul acestei întâlniri, au fost discutate proiectele finale ale documentelor ce vor sta la baza pregătirii trecerii la moneda unică europeană, a reamintit vicepremierul.

Raportul de fundamentare al Planului național de adoptare a monedei euro și Planul național de adoptare a monedei euro sunt rezultatul consultărilor cu reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, conducerea Academiei Române, consilieri din cadrul Administrației Prezidențiale, precum și reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor și structurilor asociative, potrivit unui comunicat de presă al Guvernul transmis marți.

„În contextul discuțiilor pe marginea raportului de fundamentare, majoritatea covârșitoare a membrilor Comisiei au aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026. Acest document analizează în detaliu modul în care funcționează zona euro, cum poate influența acest lucru intrarea României în zona euro și gradul de pregătire al economiei românești pentru implementarea acestui obiectiv”, au precizat reprezentanții Executivului.

Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergență reală și structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcție de două rate de creștere medii anuale: o rată de creștere de 4%, plecând de la media ratelor de creștere PIB real din perioada 2000-2017 și o rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România își va îmbunătăți contribuția factorilor de producție la creșterea potențială și că va implementa reforme structurale favorabile creșterii economice.

În cazul unei ținte stabilite de 70% din media ZE19 (zona euro cuprinde în prezent 19 țări dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene), România poate atinge acest nivel în șase ani, dacă înregistrează o rată de creștere medie de 4% pe an sau în patru ani cu o rată de creștere de 5%.

„În scenariul în care România își propune să atingă 75% din media ZE19 (nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creștere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creșteri cu o rată medie de 5% pe an”, au subliniat reprezentanții Executivului.

De asemenea, membrii Comisiei de pregătire a aderării României la moneda euro au subliniat faptul că, pe lângă atingerea acestor indicatori, sunt extrem de importante două aspecte pentru pregătirea temeinică și atingerea unei convergențe reale, astfel încât aderarea la moneda euro să producă beneficii pentru societate.

„În primul rând, este vitală creșterea competitivității și asigurarea unei creșteri economice sustenabile, bazată pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare și cu inovare. În egală măsură, este importantă pregătirea intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb – ERM II, etapă premergătoare aderării la zona euro”, au precizat reprezentanții Guvernului.

Urmare a consultărilor permanente în acest format și a documentelor finalizate, va fi propusă partidelor parlamentare o declarație politică de asumare a Planului Național de adoptare a monedei euro.

Comisia Națională a avut mandatul de a elabora: raportul de prezentare a situației actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergență și fundamentare a Planului Național de adoptare a monedei euro; proiectul Planului Național de adoptare a monedei euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina Botezatu

0 comments :

Trimiteți un comentariu