Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, devine membru al Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă. Din asociație fac parte și Alro Slatina, Nuclearelectrica, Teraplast, OMV Petrom și Antibiotice

Știrea a fost publicată joi, 23 ianuarie 2020, 02:46 în categoria

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, devine membru al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă. Din asociaţie fac parte şi Alro Slatina, Nuclearelectrica, Teraplast, OMV Petrom şi Antibiotice Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, s-a alăturat Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă (ARIR), din componența căreia mai fac parte companii listate precum  Bursa de Valori București, Alro, Electromagnetica, Nuclearelectrica, Teraplast, OMV Petrom și Antibiotice.

„Pentru fundamentarea deciziilor, investitorii au nevoie de un dialog coerent în urma căruia să-și construiască încrederea în mediul de afaceri în ansamblu, în potențialul companiei, în calitatea oamenilor care au pornit și care conduc acea afacere”, explică Mihaela Nădășan, director general adjunct Instituții și Piețe Financiare, Banca Transilvania.

Instituția financiară deține o cotă de piață de peste 16% și are peste 3 milioane de clienți, dintre care 700.000 sunt clienți creditați. Compania este de asemenea singura bancă romanească inclusă în clasamentul global Brand Finance Banking 500 din 2019, cu o valoare a brand-ului de 242 milioane de dolari.

“Majoritatea investitorilor activi la bursă au avut măcar o dată în portofoliu acțiunile Băncii Transilvania, companie etalon a pieței de capital din România și cea mai tranzaționată acțiune la Bursa de Valori București. Excelența în Relația cu Investitorii a fost apreciată de investitori și ne bucură să facem în cadrul ARIR o echipă puternică de profesioniști care să contribuie la proiectele importante ale pieței. Îi felicităm de asemenea pentru includerea acțiunilor în indicele FTSE Russell al piețelor emergente, începând din septembrie 2020”, adaugă Daniela Șerban, președinte și cofondator ARIR.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu