Bursa începe pe plus săptămâna aceasta: Indicele BET urcă ușor cu 0,08% la un nou maxim post-criză de 10.095,26 puncte

Știrea a fost publicată luni, 20 ianuarie 2020, 23:06 în categoria

Bursa începe pe plus săptămâna aceasta: Indicele BET urcă uşor cu 0,08% la un nou maxim post-criză de 10.095,26 puncte Piața locală de acțiuni a început pe plus săptămâna, toți cei nouă indici ai Bursei de Valori  București (BVB) marcând aprecieri luni. Indicele BET-FI al societăților de investiții financiare a condus din nou mișcarea ascendentă, cu un nou salt, de 1,76%.

BET-FI ajunge astfel la 51.704,46 de puncte, un nou maxim multianual, în contextul în care SIF-urile ce compun alături de Fondul Proprietatea coșul de acțiuni au raportat recent o evaluare puternic pozitivă a activelor pentru luna decembrie (mai mari cu peste 20%), iar investitorii așteaptă aplicarea legii care elimină pragul de deținere de 5%.

La rândul său, indicele BET a urcat ușor, cu 0,08%, la un nou maxim post-criză, respectiv un nivel de 10.095,26 puncte, evoluție venită în contextul în care parcursul activelor de risc din Europa a fost mixt. Totodată, la ora transmiterii știrii, indicia bursieri din Statele Unite continuau raliul către noi maxime istorice.

Din punctul de vedere al lichidității, săptămâna a debutat negativ, valoarea tranzacționată fiind de doar 25,7 milioane de lei (5,38 milioane de euro), după două zile consecutive în preajma valorii consemnate anul trecut, de circa 39 milioane de lei.

Din cadrul indicelui BET, cele mai bune evoluții au fost înregistrate de: Transgaz (TGN) plus 1,37%, Conpet (COTE) plus 1%, Electrica (EL) plus 1,4% și OMV Petrom (SNP), plus 0,67%. La polul opus regăsim titlurile Transelectrica (TEL), cu o scădere de 1,72%, Digi Communications (DIGI), care au pierdut 1,17% și Nuclearelectrica (SNN), cu un minus de 0,92%.

Titlurile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,19%, au ocupat prima poziție în topul celor mai tranzacționați emitenți, cu schimburi în valoare de aproape 5,17 milioane de lei. Titlurile băncii sunt urmate în clasamentul rulajelor de acțiunile SIF Oltenia (SIF5), cu 4,01 milioane de lei, și Fondul Proprietatea (FP) cu tranzacții în sumă de 2,1 milioane de lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Gongoroi

0 comments :

Trimiteți un comentariu