Complexul Therme București se închide în perioada 12-31 martie, devansând lucrările multinanuale de mentenanță, în contextul epidemiei de coronavirus.”Therme București a decis devansarea lucrărilor multianuale de mentenanță, planificate inițial pentru a doua jumătate a lunii mai, în considerarea contextului și a măsurilor de prevenție luate de autoritățile din întreaga Europa pentru limitarea răspândirii globale a virusului Covid-19. Măsura de restricționare a accesului vizitatorilor pentru toate zonele centrului Therme București este una temporară, prevăzută până la data de 31 martie”, a anunțat compania.
Conform Asociației Profesionale Europene a Centrelor Termale - având în vedere procedurile uzuale de igienizare și dezinfectare, cât și mediul natural, calitatea aerului și temperatura ambientală specifice clorul și căldura sunt dușmani naturali ai virusurilor. „Nu există nici un risc specific de transmitere a virusurilor în centrele termale si băile publice, dimpotrivă: clorul și căldura sunt dușmani naturali ai virusurilor”, spune medicul coordonator al unității speciale de izolare din cadrul clinicii „Robert Bosch” din Stuttgart, Katja Rothfuß, citat de Therme.
În contextul actual, Therme București a luat încă din 28 februarie, măsuri suplimentare de prevenție a răspândirii virusurilor, conform recomandărilor și standardelor de referință la nivel național și internațional.
0 comments :
Trimiteți un comentariu