Fundația Bill & Melinda Gates, Wellcome și Mastercard vor finanța cu 125 milioane de dolari platforma COVID-19 Therapeutics Accelerator, o entitate creată pentru a coordona activități de R&D; (cercetare&dezvoltare;) pentru dezvoltarea cât mai rapidă a unor posibile tratamente pentru COVID-19.„Virusurile precum COVID-19 se răspândesc rapid, dar dezvoltarea vaccinurilor și a tratamentelor care să le oprească avansează lent. Dacă ne dorim să protejăm lumea de amenințări precum COVID-19, mai ales în cazul celor mai vulnerabili, atunci este necesar să identificăm mijloace prin care să accelerăm procesul de cercetare și dezvoltare. Acest lucru impune ca guvernele, companiile private și organizațiile filantropice să acționeze rapid pentru finanțarea zonei R&D;”, a declarat Mark Suzman, CEO al Fundației Bill & Melinda Gates.
COVID-19 Therapeutics Accelerator va colabora cu Organizația Mondială a Sănătății, cu organizații din sfera guvernamentală și din sectorul privat, precum și cu instituții legislative și de reglementare globală, pentru a gestiona integral procesul de realizare a medicamentelor, de la cercetarea și dezvoltarea substanțelor candidate, până la producerea lor propriu-zisă și scalarea la proporțiile necesare.
Acest tip de colaborare a fost cheia succesului și în cazul epidemiei Ebola, în 2014.
0 comments :
Trimiteți un comentariu