
De la confirmarea primului caz de coronavirus la începutul lunii martie, premierul polonez Mateusz Morawiecki a luat rapid măsuri de limitare a răspândirii pandemiei. Însă bătălia va fi purtată pe frontul economic în următoarele săptămâni și luni.
Guvernul intenționează să cheltuiască 212 miliarde de zloți pentru susținerea economiei, anunța președintele Andrzej Duda pe 18 martie. Ministrul dezvoltării Jadwiga Emilewicz a pregătit mai apoi un pachet de opțiuni de susținere pentru companii din sectoarele așteptate să fie cel mai dur lovite, pachet echivalent cu 9,2% din PIB-ul polonez.
Guvernul s-a angajat să acopere până la 40% din salariile angajaților din companiile afectate, angajatorii acoperind la rândul lor 40%. Guvernul a promis de asemenea plata a 80% din salariile minime pentru liber-profesioniști, deși nu au fost oferite detalii.
Companiile vor fi de asemenea îndreptățite să beneficieze de suspendarea plăților pentru asigurări sociale, credite preferențiale, garanții de credit de la banca de stat BGK. Duda și Morawiecki au anunțat că plata beneficiilor sociale nu este amenințată și până la 30 miliarde de zloți (6,65 mld. euro) au fost promise pentru investiții publice. Au fost promise de asemenea 7,5 miliarde de zloți în plus pentru sectorul de sănătate.
„În acest moment este prematur să se decidă cine are cu adevărat nevoie de ajutor“, argumentează Aleksander Laszek, economist-șef la Forumul pentru Dezvoltarea Cetățenilor. „Cea mai mare problemă este lichiditatea, astfel că în opinia mea guvernul ar trebui să amâne colectarea contribuțiilor pentru asigurările sociale, reducând astfel costurile ocupării forței de muncă cu 40% și descurajând companiile de la a face disponibilizări“.
Este dificil să nu ai impresia că guvernul presupune că criza economică se va sfârși după sărbătorile de Paște“, arată Marek Goliszewski, președinte al Business Center Club. Potrivit acestuia, acesta este doar începutul recesiunii care „nu se va sfârși în Polonia într-un an“.
Analiștii Raiffeisen Bank International (RBI) se așteaptă ca economia poloneză, care a avansat cu 4,1% în 2019, să se contracte cu 2% în acest an.
0 comments :
Trimiteți un comentariu