luni, 23 martie 2020

De la Daewoo Matiz la Ford Puma: S-au împlinit 12 ani de când Ford a preluat uzina auto de la Craiova

De la Daewoo Matiz la Ford Puma: S-au împlinit 12 ani de când Ford a preluat uzina auto de la Craiova Ford Motor Company prelua oficial uzina auto de la Craiova în data de 21 martie 2008, într-una dintre cele mai importante privatizări din ultimii 20 de ani. La acea vreme, la eveniment participau John Fleming, președintele Ford Europa, Traian Băsescu, președintele de atunci, alături de Călin Popescu Tăriceanu, premierul în al cărui mandat s-a realizat privatizarea. În cei 12 ani americanii au investit la Craiova peste 1,5 miliarde de euro, iar numărul angajaților a ajuns de la circa 4.000, la 6.300. Mai mult, Ford România a devenit în tot acest timp a doua cea mai mare companie din industria auto locală, iar dacă va continua ascensiunea, are șanse să se întreacă cu Automobile Dacia pentru primul loc.

„Pe 21 martie s-au împlinit 12 ani de când Ford a preluat uzina din Craiova - o călătorie plină de multe momente importante și frumoase! Mai ales în aceste momente, dorim să mulțumim tuturor angajaților noștri, rețelei naționale de dealeri și partenerilor pentru tot ceea ce fac în fiecare zi pentru Ford Motor Company”, au declarant reprezentanții Ford România.

Dacă în 2007-2008 la Craiova încă se mai produceau mașini precum Daewoo Cielo sau Daewoo Matiz, modele bazate pe tehnologia anilor 80-90, din 2012 Ford a adus la Craiova modele de ultimă generație, echipate cu cele mai noi tehnologii.

Americanii au început oficial producția la Craiova în 2009, întâi cu Ford Transit Connect, pentru ca în 2012 să lanseze monovolumul mic B-Max. În 2017 americanii au venit cu EcoSport, iar în 2019 octombrie cu Puma, primul hibrid produs oficial în România, iar odată cu acesta uzina a intrat într-un ritm de producție de trei schimburi pe zi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu