Încă un director al Globalworth își dă demisia după schimbarea acționariatului: Eli Alroy renunță la funcția deținută în board, după ce în februarie își vânduse toate acțiunileEli Alroy, director non-executiv al Globalworth, și-a dat demisia din boardul companiei, responsabilitățile lui urmând să fie preluate de Geoff Miller, președintele consiliului, și de John Whittle și Andreea Petreanu, ambii directori non-executivi.
”Conducerea Globalworth îi mulțumește lui Eli Alroy pentru contribuția avută în companie încă de la listarea ei în 2013. Recomandările lui au fost esențiale pentru ca Globalworth sp devină principalul investitori imobiliar pe zona de birouri și proprietar de terenuri în Europa Centrală și de Est”, a declarat Geoff Miller.
Eli Alroy a vândut în februarie toate acțiunile pe care le deținea în cadrul Globalworth, pentru 10,67 mil. euro.
Compania și-a schimbat la începutul acestui an acționarul majoritar, după ce fondatorul ei,
Ioannis Papalekas, a vândut pachetul deținut căre CPI Property Group, dezvoltatorul ceh controlat de miliardarul Radovan Vitek, care mai are în portofoliu șapte proiecte în România, dintre care cinci în București și două în Iași.
Ulterior, o serie de acționari și directori ai companiei au vândut la rândul lor pachetele minoritare pe care le dețineau.
În prezent, principalul acționar al Globalworth sunt sud-africanii de la Growthpoint, cu 29,4% din acțiuni, urmat de dezvoltatorul german Aroundtown cu 21,9%, CPI Property Group, cu
16,8% din acțiuni, și fondul de investiții israelian Altshuler Group cu 6,2%. Pe locul al cincilea este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
0 comments :
Trimiteți un comentariu