Angajatorii nu trebuie să plătească din propriile resurse cei 75% din salariul mediu aferenți șomajului tehnic, urmând ca statul să le deconteze ulterior. Procedura este că se depun aceste documente la începutul lunii aprilie pentru perioada lunii martie afectată, și se vor primi banii. Fiecare angajator sau PFA sau alte forme contractuale se prezintă cu o solicitare, urmând să primească banii în cel mai scurt timp, a declarat Violeta Alexandru, ministrul Muncii, într-o declarație de presă la Guvern.”Având în vedere situația grea prin care trecem, aceste reglementări au plecat de la următoarea premisă: avem totală încredere în români. Faptul că am simplificat procedurile înseamnă că avem încredere în angajatori, PFA sau alte forme de muncă, încredere că ceea ce ne vor declara dânșii corespunde cu realitatea. Declarația pe propria răspundere artată că guvernul pleacă pe premisa de încredere”, a spus ea.
”Insist pe componenta de încredere în cel mai scurt timp. Avem încredere că informațiile pe care ni le dați sunt corecte, reflectă realitatea. Dacă angajatorii au resurse, prevederea le permite acestora ca ei să poată completa până la 75% din salariul persoanei pe care o au încadrată, dacă acest salariu e mai mare decât cuantumul mediu pe țară. Acest lucru rămâne la latidunea angajatorului, în funcție de resursele de care dispune”, a declarat Alexandru.
0 comments :
Trimiteți un comentariu