Telekom România, cel mai mare grup de comunicații fixe și mobile de pe piața locală, cu afaceri de aproape un miliard de euro în 2019, se concentrează pe asigurarea stabilității rețelei în contextul creșterii abrupte a cererii pe fondul crizei generate de virusul covid-19.
“Cel de-al doilea obiectiv, după sănătatea oamenilor, este stabilitatea rețelei și pentru aceasta noi monitorizăm perfomanța rețelei, îi asigurăm continuitatea și prioritizăm activitățile pentru a securiza operațiunile în condițiile creșterii abrupte și schimbării cererii. Facem tot posibilul pentru a susține nevoile de comunicare și conectivitate în creștere ale clienților, într-un mediu complet securizat și fără sincope. Nu în ultimul rând, noi cei de la Telekom Romania, suntem conștienți de rolul nostru strategic în sistemul critic de comunicații al țării, și acționăm cu responsabilitate sporită și prudență în toate situațiile, pentru a ne păstra abilitatea de a oferi servicii atât societății, cât și autorităților”, conform unui mesaj transmis public de Miroslav Majoros, CEO al Telekom România.
“La Telekom Romania, luăm amenințarea Covid-19 foarte în serios atât din punct de vedere uman, cat și din perspectivă de business.
În primul rând, suntem cu toții oameni și atunci când ne confruntăm cu suferința și boala semenilor noștri, nu putem decât să fim empatici și săritori la nevoie, dar și prudenți, pentru că viața este deasupra a orice altceva și cu toții avem familii.
Noi, la Telekom, punem siguranța angajaților noștri pe primul loc. De aceea am implementat alternativa muncii de acasă pentru toți cei al căror loc de muncă îl permite. Iar pentru cei a căror prezență în linia întâi a operațiunilor este absolut necesară, asigurăm echipament de siguranță, dezinfectant și informații.
Am actualizat toate procesele și procedurile necesare. Am adaptat procesul de luare a deciziilor pentru a ne asigura că răspundem mai rapid decât în vremuri normale, pentru că responsabilitatea noastră este, pe lângă prevenirea contaminării oamenilor, să menținem compania operațională și, în consecință, să vă asigurăm comunicațiile cu cei dragi și cele în interes de serviciu.
Ne-am asigurat, pe baza informațiilor disponibile, a cerințelor legale și a altor constrângeri obiective, de continuitatea afacerii în fiecare arie operațională.
Sistemul de Business Continuity Management al Telekom Romania, certificat în conformitate cu standardul ISO 22301, este una din dovezile că vom continua să facem tot ce este necesar.
Suntem parte a comunității noastre și suntem dedicați susținerii voastre pe deplin, în aceste vremuri fără precedent”, a afirmat liderul Telekom România.
Miroslav Majoros, CEO al Telekom România, cel mai mare grup de comunicații fixe și mobile: Monitorizăm stabilitatea rețelei în condițiile creșterii abrupte și schimbării cererii
Știrea a fost publicată joi, 19 martie 2020, 18:22 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu