O parte din viitorii pensionari ai României, fără dividende de la Orange și Renault: guvernul francez le cere companiilor în care este acționar să nu plătească cote din profit

Știrea a fost publicată luni, 30 martie 2020, 04:07 în categoria

O parte din viitorii pensionari ai României, fără dividende de la Orange şi Renault: guvernul francez le cere companiilor în care este acţionar să nu plătească cote din profit O parte din viitorii pensionari din România, precum cei ale căror contribuții pentru bătrânețe din salariul brut sunt administrate prin intermediul fondului de pensii BRD, ar putea rămâne în 2020 fără dividende de la companiile în care statul francez este acționar.

Guvernul de la Paris solicită companiilor în care este acționar să nu plătească dividende anul acesta pentru a nu pune presiune suplimentară pe bilanțurile firmelor, date fiind condițiile dificile din economie pe fondul pandemiei COVID-19, scrie agenția de presă Thomson Reuters.

„Pentru companiile în care statul este acționar, chiar și cu o participație minoritară, le vom cere să nu plătească dividende”, spune Muriel Penicaud, ministrul muncii din Franța, într-un interviu pentru televiziunea CNEWS. Această solicitare ar avea ramificări majore pentru o serie de companii, de la grupul de energie EDF, care în proporție de 80% este deținut de guvern, la producătorul auto Renault, la care guvernul de la Paris are 15%. Statul francez are de asemenea dețineri la Orange și Air France KLM.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu