OLX, cea mai mare platformă de anunțuri de pe piața locală, a atras românii ca un magnet: Peste 1,2 milioane de români au încercat să se angajeze prin intermediul site-ului în 2019

Știrea a fost publicată luni, 2 martie 2020, 20:56 în categoria

OLX, cea mai mare platformă de anunţuri de pe piaţa locală, a atras românii ca un magnet:  Peste 1,2 milioane de români au încercat să se angajeze prin intermediul site-ului în 2019 Numărul celor care și-au căutat în 2019 un loc de muncă prin intermediul platformei OLX a depășit 1,2 milioane, în creștere cu 25% față de 2018, potrivit unui comunicat emis, miercuri, de OLX.

În 2019, companiile au publicat, lunar, câte 40.000 de anunțuri cu locuri noi de muncă, pe platforma OLX. Creșterea numărului de aplicații digitale de ride-sharing și de curierat a făcut ca șoferii să devină unii dintre cei mai căutați candidați din România, a mai comunicat OLX.

Pe locul doi în topul celor mai multe anunțuri de angajare s-au aflat cei din categoria „Ingineri - Meseriași - Constructori”, pentru care companiile au scos la concurs aproape 75.000 de locuri de muncă în 2019, în creștere cu 18% față de anul 2018.

Totodată, categoria „Lucrători producție - depozit - logistică”, a înregistrat o creștere spectaculoasă anul trecut, firmele publicând aproape 40.000 de anunțiri în 2019, în creștere cu 78% față de anul 2018. De asemenea, categoria „Personal hotelier - Restaurant” a fost la mare căutare în 2019, cu peste 38.000 de anunțuri de angajare publicate.

În top 10 categorii cu cele mai multe anunțuri de angajare se mai numără casierii, bonele, agenți-consultanți vânzări și cosmeticienii și frizerii. În 2019, cea mai mare scădere a numărului de anunțuri noi de angajare a fost înregistrată la categoria „Muncă în străinătate” - minus 32% față de 2018.

București, Cluj, Brașov, Iași și Constanța rămân principalii poli de recrutare din România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Gongoroi

0 comments :

Trimiteți un comentariu