Partidul Lege și Justiție, aflat la putere în Polonia, vrea ca alegerile prezidențiale să se desfășoare prin intermediul serviciului poștal, întrucât nu vor ca acestea să fie amânate din cauza carantinei impuse de criza coronavirusului, potrivit FT.La fel ca alte țări din UE, Polonia este în carantină în cea mai mare parte, ca rezultat al măsurilor luate pentru a opri răspândirea coronavirusului.
Țara a interzis deja adunările publice, a închis hotelurile, parcurile și celelalte locuri publice, însă momentan nu a ordonat închiderea magazinelor non-esențiale.
Andrzej Duda, actualul președinte din Polonia și candidatul partidului Lege și Justiție, se poziționează ca învingător în sondajele recente, însă partidul pare a fi extrem de sensibil la ideea de a amâna alegerile.
De aceea, partidul Lege și Ordine a publicat astăzi un proiect de lege prin care vrea ca cetățenii să voteze prin poștă – însă doar de data aceasta.
Partidul Lege și Ordine a încercat deja să propună ca cei bătrâni și cei aflați în carantină să voteze prin poștă, însă modalitatea în care au făcut-o a fost criticată, întrucât aceștia au introdus ideea la miezul nopții, ca o notă scurtă la prezentarea unui pachet de stimulare eocnomică.
Mutarea a fost cu atât mai criticată de opoziție cu cât curtea constituțională din Polonia a ordonat anterior ca legea electorală să nu poată fi schimbată în ultimele șase luni dinaintea alegerilor.
Principalul candidat al opoziției a decis să își suspende campania și le cere alegătorilor să boicoteze alegerile.
Polonia a înregistrat până acum 2.215 cazuri de coronavirus și 32 de decese cauzate de COVID-19.
0 comments :
Trimiteți un comentariu