Timpul înseamnă bani, iar în perioada când foarte mulți stau acasă, în timpul pandemiei, sfatul lui Tim Marian, manager de investiții al băncii Morgan Stanley, este ca timpul să fie folosit pentru a face ordine în buget și un plan financiar pentru viitor.
Pentru că au foarte mult timp la dispoziție, Tim Marian, manager de investiții al băncii Morgan Stanley, spune că românii l-ar putea folosi ca pe o oportunitate perfectă pentru a-și face ordine în buget și să facă un plan pentru un viitor bun din punct de vedere financiar.
„Mentorul meu m-a întrebat un lucru foarte simplu: când începi să construiești o casă? Eu am răspus: când ai bani, logic! El a zâmbit și a zis: nici vorbă. Nu începi să construiești casa până când nu ai un plan. Pentru majoritatea românilor, cred că cel mai benefic lucru ar fi să stai acum acasă, să scoți o foaie de hârtie, un pix și să începi să faci un plan. Un plan de economii, un plan de investit regulat, indiferent de sumă, în imobil, în burse, în orice și un plan, în mare, pentru viața ta. Unele din cele mai mari firme, averi, progrese etc. s-au făcut în perioade de criză. Ieși din criza aceasta cu lecția învățată!”, spune Tim Marian, manager de investiții al băncii Morgan Stanley.
O criză economică mondială e un scenariu tot mai probabil în acest moment. Însă investitorii nu ar trebui să își piardă speranța.
„Tu azi nu tranzacționezi la bursă acțiuni. De fapt, tu tranzacționezi sentimentele oamenilor: frica și incertitudinea. E ușor să spui să scoți sentimentele din ecuație, trebuie stăpânite. Sunt om și eu, înțeleg că e greu, dar pune un plan pe hârtie exact ce ai vrea să faci în diverse circumstanțe”, mai spune bancherul.
Perioada actuală este o oportunitate excelentă pentru investitorii care au cash să obțină discounturi, mai spune Tim Marian.
„Momentan, nu cumpăr acțiuni individuale, ci mă interesează să cumpăr indicii la o reducere mare. Dacă ai avut un portofoliu de calitate și ai fost total în acțiuni, din păcate, probabil cel mai bun lucru ar fi să ai răbdare, să nu te panichezi și să aștepți”.
Sfatul unui bancher al băncii Morgan Stanley în perioadă de criză: Stai acasă și fă-ți un plan de economii și de investiții
Știrea a fost publicată joi, 19 martie 2020, 21:17 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu