Alianța Renault Nissan a inventat segmentul SUV-urilor mici în 2010. Primul a fost Dacia Duster în 2010, a urmat repede Nissan Juke, care în 2011 nu avea niciun competitor și ulterior a venit Renault Captur în 2013. Odată cu lansarea sa segmentul a prins avânt. Captur venea cu o gardă la sol mărită, cu dimensiuni ceva mai mari decât ale unei mașini de clasă mică și cel mai important, venea cu personalitate – caroserii în două culori și nenumărate moduri de personalizare. Da era mic, da avea o suspensie care era „perfectibilă” însă din 2014 Captur este liderul incontestabil al segmentului mic.
În plus, odată cu Renault Captur, alți peste 20 de constructori au urmat exemplul francezilor și au venit cu propriile SUV-uri mici.
Datorită strategiei foarte bune a Renault, francezii sunt acum printre foarte puținii constructori care vin cu cea de-a doua generație a unui SUV mic, în timp ce alții abia sunt la prima. Același lucru este valabil și pentru Dacia Duster, Nissan Juke sau Peugeot 2008.
Cea de-a doua generație a Captur pune accent pe latura practică - mașina este mai lungă, mai lată, mai înaltă și mult mai bine echipată decât prima generație. Spre exemplu portbagajul este unul cu dimensiune variabilă datorită banchetei spate culisabile pe o distanță de 16 cm. Este pentru prima dată când un SUV mic primește această dotare pe care o vedeam până acum în cazul monovolumelor mici. Cu ajutorul acestei idei, portbagajul lui Captur variază între 422 și 536 de litri în funcție de poziția banchetei, iar dacă aceasta este rabatată, spațiul urcă la peste 1.200 de litri. Astfel, mașina ajunge să concureze cu SUV-uri (mult) mai mari. De asemenea și spațiul interior este unul similar cu cel dintr-un model compact, inclusiv în spate.
Un alt element practic la Captur este impresionează este strategia lor de a ține pasul cu noua generație – la interior mașina dispune de patru porturi USB – două în față, două în spate, toate de mare putere pentru o încărcare rapidă alături de opțiunea de a avea și încărcare wireless pentru telefon pe consola centrală. Deși pare un detaliu, în ziua de azi toți butonează un smartphone atunci când stau jos, iar o soluție pentru a-l ține încărcat pe întreaga perioadă a zilei este una foarte utilă.
În premieră, în cazul cutiei automate clienții pot opta pentru pentru două tipuri de schimbător – cel clasic, cu levier, și unul tip selector, denumit e-shifter montat pe o consolă centrală suspendată care permite crearea unui spațiu de depozitare sub această consolă.
Per total interiorul noului Captur păstrează linia personalizabilă a generației anterioare, însă cu un salt puternic în ceea ce privește calitate materialelor utilizate și a designului. Avem de-a face cu cu materiale moi, plăcute la atingere.
O altă mare bilă albă pentru noul Captur îl reprezintă implementarea de guri de ventilație pentru locurile spate, astfel încât încălzirea și răcirea habitaclului se pot realiza mult mai eficient – pentru familiile cu copii, gurile de ventilație pentru locurile din spate sunt extrem de utile. Și ca element de la generația anterioară, Renault a păstrat torpedoul de tip sertar.
Tot ca detaliu, portierele „îmbracă” pragul de jos al mașinii, astfel încât la urcare sunt șanse mai mici ca cel de la volan sau pasagerii să se murdărească pe pantaloni. De asemenea, la capitolul tehnologie, există un parteneriat cu Google, iar prin comenzile vocale se poate căuta direct pe Internet.
În ceea ce privește tehnologia, Captur ține pasul cu trendurile și poate fi comandat cu un instrumente digitale de bord – un display de 7 inchi care vine standard pe versiunea de top, iar opțional poate veni inclusiv cu unul de 10,2 inchi, inclusiv cu teme în funcție de modul de rulare setat. De partea cealaltă, standard, Captur vine cu instrumente clasice de bord și un display de 4,2 inchi.
Pe consola centrală, în funcție de versiune, este amplasată fie un sistem multimedia cu un display clasic de 7 inchi sau o tabletă de 9,3 inchi amplasată „pe înalt” – aceasta spre deosebire de modelele Megane sau Talisman, un este integrată în consolă, ci „iese” în partea de sus. În plus, cum era de așteptat, sistemul de infotainment dispune de compatibilitate cu Android Auto și Apple Car Play.
Captur vine și cu sisteme de nouă generație, precum Highway și Traffic Jam Companion pe versiunile cu transmisie automată, pentru a transforma mașina într-una semi-autonomă. Mașina poate păstra distanța față de mașina din față, poate menține banda de rulare și chiar opri mașina, astfel încât naveta zilnică poate fi una mult mai facilă. În plus, printr-o conexiune 4G asigurată de un modem Orange, mașina dispune de acces permanent la internet și inclusiv la updateuri.
Ce nu impresionează? Francezii au optat pentru sistem clasic de spălare a parbrizului, cu două duze cu trei jeturi fiecare, în contextul în care până și Duster are duze de tip „ceață” pentru o optimizare a consumului de lichid de parbriz. În al doilea rând, pe puntea spate mașina dispune în continuare de tamburi și nu de discuri de frână, chiar și în cazul versiunii de 130 CP. În acest caz nu se poate spune că vorbim că avem de-a face cu un minus deoarece nu cunoaștem exact performanțele de frânare. În testul realizat nu am simțit spre exemplu vreo urmă de „oboseală” a frânării, dar nici nu am testat sistemul pe un circuit special, ci doar pe drumuri naționale, autostradă și trafic urban. Pe de altă parte, tamburii sunt mult mai ieftin de întreținut în timp.
Modelul testat era echipat cu motorul pe benzină de 1,33 litri supraalimentat, dezvoltat de Grupul Renault alături de Mercedes-Benz, motiv pentru care îl vedem și pe Nissan și pe Dacia Duster. Acesta era cuplat la cutia de viteze EDC cu 7 trepte și dublu ambreiaj. În cazul modelului testat, motorul era în versiunea de 130 CP. Dincolo de dieselul de 115 CP, motorul pe benzină pare cea mai logică alegere, având în vedere tendințele din piață. Acesta oferă performanțe foarte bune, reprize care să faciliteze orice depășire, în timp ce cutia de viteze schimbă treptele foarte rapid, fără a simți vreun delay - întocmai cum era de așteptat de la o cutie cu dublu ambreiaj. În traficul din București motorul oferă performanțe bune fără a livra vreun consum ridicat. Spre exemplu, media oficială este de 6,2 litri/100 km. În timpul testului consumul a crescut la circa 7 litri/100 km pe autostradă și a scăzut spre 5-6 litri/100 km pe drum național, în timp ce în traficul din București s-a ridicat la circa 8-9 litri/100 km, în funcție de aglomerație.
Cine dorește să adapteze și setările mașinii, poate apela la schimbarea modurilor de rulare prin sistemul Multi-Sense care vine cu un mod Eco pentru a maximiza eficiența, un mod Sport și cel Normal.
Captur vine ca și Clio pe noua platformă CMF-B, motiv pentru care și comportamentul dinamic al mașinii este net îmbunătățit. Suspensia este una confortabilă, chiar mult mai confortabilă decât în cazul generației anterioare. Denivelările sunt absorbite de suspensie, în timp ce la nevoie, mașina poate fi pilotată cu plăcere pe drumuri sinuoase.
Prețul de pornire promovat pentru Captur este de 15.900 de euro cu TVA pentru versiunea de bază, Life cu motorul TCe de 100 CP. Versiunea de top Intens, pleacă de la 18.600 de euro cu TVA cu același motor, în timp cu TCe 130 CP cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC pleacă de la 21.550 de euro
Test Auto ZF: Renault Captur Intens TCe 130 CP EDC7: Evoluție așteptată
Știrea a fost publicată joi, 19 martie 2020, 13:22 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu