Băncile comerciale din România au luat decizia la nivel de sistem bancar să amâne plata ratelor pentru anumite credite pentru o perioadă de timp, a precizat, pentru MEDIAFAX, Adrian Vasilescu, consultant la Banca Națională a României (BNR).
Acesta nu a precizat ce rate vor fi amânate, spunând în schimb că fiecare bancă își va înștiința clienții și debitorii în nume propriu.
Banca Transilvania a anunțat deja că extinde perioada de grație la cardurile de credit, în timp ce CEC Bank este așteptată să informeze la începutul săptămânii amânarea plăților ratelor pentru creditele luate de persoanele fizice pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar.
„Băncile au luat inițiativa. Deci fiecare bancă își face propriul program urmând să anunțe clienții și debitorii. Deja e o înțelegere la nivelul întregului sistem bancar", a spus Vasilescu, pentru MEDIAFAX.
El nu a oferit detalii cu privire la durata amânărilor la plată.
„Nicio bancă nu știe la ora asta și nimeni nu știe cum vor merge evenimentele. Toți sperăm să se încheie povestea într-o lună-două", a mai precizat Adrian Vasilescu.
Paul Anghel, directorul general al Autorității pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a declarat duminică pentru MEDIAFAX că amânarea cu 90 de zile a plății ratelor la bănci este o măsură bună pentru a proteja consumatorii într-o perioadă în care vor fi foarte multe concedieri și probleme cu plata salariilor.
Vasilescu, BNR: Există o înțelegere la nivelul sistemului bancar pentru amânarea plății unor rate
Știrea a fost publicată duminică, 15 martie 2020, 16:27 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu