Reluarea producției de anvelope a Michelin este condiționată de o serie de criterii, în contextul epidemiei de coronavirus, iar printre acestea se regăsesc inclusiv criterii legate de piață, în contextul în care cererea nu se mai regăsește la același nivel la care era la începutul lunii martie."Deocamdată, fabricile din România rămân închise cu excepția anumitor activități critice sau cu foc continuu care au un program specific. În decizia de a deschide o fabrică luăm mai mulți factori în considerare cum ar fi: situația pandemiei în țară, reglementările autorităților, implementarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea angajaților, nivelul comenzilor", au spus oficialii Michelin România.
Michelin România a oprit la finalul săptămânii trecute și producția de pe platforma industrială din Zalău, la coteva zile distanță de când a încetat producția și la fabrica de anvelope Victoria din Florești, județul Prahova. Uzina Zalău Cord nu mai funcționează din data de 28 martie, iar uzina Zalău Anvelope și-a închis astăzi 31 martie producțiaa. Excepție fac anumite activități critice sau cu foc continuu care vor avea un program specific.
La nivel european constructorii auto au oprit producția de mașini, iar majoritatea producătorilor de componente au oprit producția în contextul extinderii epidemiei de coronavirus.
În România producția de anvelope a fost oprită atât de Michelin, cât și de Pirelli sau Continental.
Peste 200.000 de angajați din industria auto locală sunt în șomaj tehnic din cauza epidemiei, companiile dorind să-și protejeze angajații.
0 comments :
Trimiteți un comentariu