Ce spun studile americanilor: Rata mortalității este mai mare la pacienții tratați cu hidroxiclorochină

Știrea a fost publicată miercuri, 22 aprilie 2020, 11:17 în categoria

Ce spun studile americanilor: Rata mortalităţii este mai mare la pacienţii trataţi cu hidroxiclorochină Un studiu american arată că rată a mortalității este crescută, la pacienți tratați cu hidroxiclorochină. Cercetători americani spun că trebuie să așteptăm rezultatele unor studii clinice mai ample.

Cel mai mare studiu făcut de americani cu hidroxiclorochină arată că tratamentul nu pare a funcționa în cazul bolnavilor de COVID-19. 368 de pacienți internați în spitalele pentru veterani din SUA au participat la studiu.

Autorii studiului, cercetători la Universitatea din Carolina de Sud și Virginia, au analizat dosarele medicale ale pacienților, pe care i-au grupat în trei categorii pentru a-i compara: cei tratați doar cu hodroxiclorochină, cei care au primit combinația hidroxiclorochină-azitromicină și cei care nu au primit hidroxiclorochină.

Proporția pacienților decedați a fost mai mare în grupul care a fost tratat doar cu hidroxiclorochină – 28%. Cei care au primit combinația cu azitromicină au avut un procent al deceselor de 22%, iar cei care nu au fost tratați cu hidroxiclorochină au murit în proporție de 11%.

„O rată a mortalității crescută a fost identificată la pacienții tratați doar cu hidroxiclorochină. Aceste descoperiri subliniază importanța așteptării rezultatelor mai ample, randomizate, din studii controlate, înainte de folosirea de scară largă a acestor medicamente”, transmit autrorii studiului.

Concluzia poate fi însă înșelătoare, scrie AFP, pentru că grupul care a primit doar hidroxiclorochină a fost, la începerea tratamentului, în stare mai gravă și cu riscuri mai mari față de alte grupuri – avea mai mulți fumători, diabetici sau pacienți cu antecedente cardiovasculare și pulmonare.

Autorii au corectat statistic acest dezechilibru inițial și au observat că riscul crescut de mortalitate se menținea în grupul tratat doar cu hidroxiclorochină.

Studiul nu a observant diferențe între necesitatea de ventilare mecanică la pacienții care au luat hidroxiclorochină simplă sau în combinație cu azitromicină.

Pentru moment, studiul nu ar trebui extrapolat la nivel mondial, pentru că a fost făcut pe un tip specific de bolnavi: toți au fost bărbați, în majoritate afro-americani, cu vârsta medie de peste 65 de ani.

Într-un alt studiu recent, cercetători din Franța au analizat 181 de pacienți cu pneumonie, care au avut nevoie de oxygen. Aproape jumătate au luat hidroxiclorochină în 48 de ore după ce au ajuns la spital. S-a descoperit că nu a fost o diferență semnificativă în rata mortalității sau a internării la terapie intensivă a celor două grupuri. Opt dintre pacienți au avut un ritm cardiac neobișnuit și a fost necesară întreruperea tratamentului. Studiul francez nu a fost evaluat din punct de vedere științific și nici nu a fost publicat într-o revistă medical, scrie CNN.



0 comments :

Trimiteți un comentariu