
“Munca cu timp redus presupune un parteneriat între angajatori, stat și salariați, cu avantaje pentru toate părțile implicate: salariații își păstrează contractele de muncă și pot lucra cu timp redus, angajatorii beneficiază de munca salariaților, însă doar în măsura în care aceasta este necesară, iar statul contribuie în multe cazuri cu o sumă care este mai mică decât ajutorul de șomaj pe care l-ar suporta în cazul concedierii și evită concedierile. În afară de asta, acest concept ar ajuta mai ales firmele mici și mijlocii să iasă cu bine din această criză”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană.
La rândul sâu, Sebastian Metz, director general AHK Romania consideră oportun și necesar ca România să se orienteze spre modele aplicate cu succes în alte state membre UE, cum ar fi Germania, în vederea combaterii efectelor actualei pandemii de COVID-19. “În acest sens s-a exprimat ieri și Comisia Europeană care propune implementarea modelului Kurzarbeit la nivel european”, spune Sebastian Metz.
0 comments :
Trimiteți un comentariu