Cu o capitalizare de 6,7 mld. euro, compania din spatele jocurilor The Witcher ajunge liderul bursei de la Varșovia, depășind banca PKO (6,25 mld. euro capitalizare)

Știrea a fost publicată miercuri, 8 aprilie 2020, 23:32 în categoria

Cu o capitalizare de 6,7 mld. euro, compania din spatele jocurilor The Witcher ajunge liderul bursei de la Varşovia, depăşind banca PKO (6,25 mld. euro capitalizare) În ultimii doi ani, compania poloneză și-a triplat valoarea bursieră.

CD Projekt (simbol bursier – CDR), compania care se află în spatele seriei de jocuri The Witcher, a ajuns la o valoare bursieră de 30,6 miliarde de zloți polonezi (6,7 mld. euro) și a depășit cea mai mare companie listată la Bursa de la Varșovia – banca PKO Bank Polski, cea mai mare instituție de credit din Polonia, deținută de stat, care are o capitalizare de 28,35 mld. zloți polonezi (6,25 mld. euro), potrivit datelor agregate de ZF.

Un investitor care ar fi cumpărat acțiuni la CD Projekt la scurt timp după anunțarea amenințării epidemiologice în Polonia, când valoarea acestora era de circa 244 de zloți polonezi (13 martie), ar fi avut astăzi, când prețul unei acțiuni este de circa 318 zloți polonezi, un câștig de aproximativ 30%, potrivit calculelor realizate de ZF.

Compania poloneză a dat lovitura cu trilogia de jocuri The Witcher, care are la bază seria de cărți cu același nume scrisă de polonezul Andrej Sapkowski și care a început să fie ecranizată anul trecut de gigantul de streaming Netflix. Cum în ultima perioadă preocupările, modul de muncă, mobilitatea oamenilor și, odată cu acestea, și piața de capital au suferit schimbări ca urmare a măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, investitorii s-au reorientat către alte sectoare bursiere, respectiv spre alte acțiuni cu potențial în criză.

În lumina noilor evenimente, CD Projekt urmează să lanseze un alt joc, Cyberpunk 2077. Pe de altă parte, PKO, instituție de credit cu active 83 de miliarde de dolari și care anul trecut a celebrat 100 de ani de la înființare, se confruntă acum cu incertitudini legate de impactul crizei asupra creditelor, dar și cu interzicerea din partea autorității de supraveghere poloneze de a mai acorda dividende din profitul pe 2019, scrie Bloomberg.

În urmă cu aproximativ doi ani, acțiunile CD Projekt se situau în intervalul 100-120 de zloți polonezi, ceea ce înseamnă că în această perioadă producătorul de jocuri video și-a triplat valoarea bursieră. De la începutul acestui an, acțiunile

CD Projekt se tranzacționează în creștere cu 13,8%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu