Cum reacționează bursele după dezastrul pe piața petrolului: scăderi pe linie în Europa, de la minus 1,5% la Londra, la 2% la Frankfurt și 2,5% la București. Mențiune neobișnuită în raportul unor analiști: semnul “-“ nu este o eroare de tipar la prețul petrolului

Știrea a fost publicată marți, 21 aprilie 2020, 15:17 în categoria

Cum reacţionează bursele după dezastrul pe piaţa petrolului: scăderi pe linie în Europa, de la minus 1,5% la Londra, la 2% la Frankfurt şi 2,5% la Bucureşti. Menţiune neobişnuită în raportul unor analişti: semnul “-“ nu este o eroare de tipar la preţul petrolului Piețele de acțiuni sunt dominate de aversiunea la risc în urma prăbușirilor de ieri ale prețului petrolului WTI astfel că la ora 11:30 bursele europene sunt pe minus, de la 1,5% la Londra, la 2% la Frankfurt și Paris și 2,5% la București, arată datele agregate de ZF.

Chiar dacă în ședința de tranzacționare din Asia, WTI a revenit pe plus, reacția investitorilor este negativă pe piețele de acțiuni.

Spre comparație barilul de petrol Brent, a cărei dinamică este determinantă pentru rezultatele financiare ale OMV Petrom, înregistrează o scădere de 13%  la ora redactării acestei știri, la 22 de dolari pe baril. Reacția poate fi atribuită prăbușirii barilului WTI.

“Prețul contractelor futures pe WTI cu livrare în mai s-a stabilit la - 37,63 USD, semnul “ - “ din fața cifrei nu este o eroare de tipar. A marcat o scădere pentru o singură zi de aproximativ 300%. Acțiunile din SUA și din Asia au scăzut, iar piețele futures europene indică deschideri negative”, se arată într-un raport al XTB România. A fost pentru prima dată în istorie când petrolul a atins o valoare negativă, dinamică care evidențiază oferta masivă și lipsa disponibilităților de stocare.

Ieri, indici americani au scăzut, pe măsură ce acțiunile au urmat direcția petrolului. S&P; 500 a închis cu 1,79% în scădere, Dow Jones a pierdut 2,44%, iar Nasdaq a închis cu 1,03% mai jos.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu